SUCEAVA: Percheziţii la contrabandişti

perchezitii 03Peste 30 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Suceava, sprijiniți de luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale – IPJ Suceava desfășoară la această oră (21 mai, n.r.) o acțiune de amploare pentru destructurarea unui grup infracțional specializat în contrabandă cu țigări și alcool de proveniență extracomunitară, se precizează într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

În baza autorizațiilor emise de Judecătoria Suceava sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații din zona limitrofă a municipiului Suceava. Activitățile investigative și de cercetare penală sunt desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, urmând a fi puse în executare mandate de aducere privind persoanele implicate în activitățile ilicite.

Sunt vizate mai multe persoane care, în perioada 2014 – 2015, au dezvoltat un mecanism infracțional având ca scop introducerea în țară, transportul și comercializarea frauduloasă de țigarete și alcool de contrabandă. Perchezițiile vizează identificarea și conducerea pentru audiere a persoanelor suspecte și asigurarea materialului probator în cauză.

La finalizarea activităților vom reveni cu informații privind rezultatele acțiunii desfășurate. (COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE AL IPJ SUCEAVA)

 

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora