0:00

Razie de amploare în municipiul Iaşi! Amenzi de aproape 10.000 lei!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiLa data de 20 mai 2015, între orele 07:00 – 09:00 şi 19:00 – 22:00, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie   au organizat şi desfăşurat  o razie în sistem integrat, pe raza de competenţă, în colaborare cu poliţiştii Biroului Rutier şi reprezentanţi ai  I.J.J. Iaşi şi D.A.P.P. Iaşi, având ca scop identificarea şi prinderea în flagrant a persoanelor care săvârşesc infracţiuni de tâlhărie, furturi de şi din autoturisme, precum şi a celor care se sustrag cercetărilor în dosarele penale, aflate în lucru la nivelul secţiei, precum şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. De asemenea s-a acţionat pentru depistarea persoanelor care comercializează ilegal ţigări, minorilor dispăruţi şi cerşetorilor.

S-a acţionat în perimetrul cuprins între  Podul de Piatră, Şoseaua Naţională, b-dul N. Iorga, b-dul Socola şi au fost efectuate controale la imobile de pe strada Decebal şi strada Romană. S-a acţionat, de asmenea în zonele Tg. Cucu şi Independenţei precum şi în alte zone aglomerate, în scopul identificării persoanelor ce locuiesc fără forme legale sau celor care se sustrag de la urmărirea penală.

În total au fost vizate 14 zone de acţiune, fiind efectuate 45 de controale şi legitimate 161 persoane. Au fost constatate două infracţiuni în flagrant. Au fost verificate 78 persoane pt. a se stabili dacă figurează în cărţile de imobil. Au fost aplanate 5 stări conflictuale. Au fost controlate 25 baruri, 4 săli de internet, 13 societăţi comerciale. Au fost verificaţi 7 paznici. Au fost conduse la sediul poliţiei pentru verificări 20 de persoane, fiind identificaţi 4 bănuiţi de comiterea unor infracţiuni. Au fost aplicate 73 sancţiuni contravenţionale, dintre care 29 conform Legii nr. 61/1991, 27 conform OUG 195/2002, 7 conform OUG 97/2005 şi 10 la Legea 12/1990. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 9.060 lei.

EXEMPLE:

1. A fost identificat şi condus la sediul Secţiei 3 Poliţie I.R., din mun. Iaşi, bănuit de săvârşirea infracţiunii de ,, Lovire sau alte violenţe”, faptă comisă la data de 4 aprilie 2015 împotriva părţii vătămate C.T.

2. A fost identificat şi condus la sediul secţiei, un tânăr de 18 ani, din comuna Răducăneni,  bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt la data de 17 aprilie 2015, dintr-o casă de amanet. Prejudiciul în valoare de 961 lei a fost recuperat.

3. A fost identificat şi condus la sediul secţiei un tânăr de 24 ani, bănuit de comiterea unor furturi de acumulatori de la autoturisme. Cercetările continuă în vederea recuperării prejudiciului.

4. A.F.,de 18 ani din mun. Iaşi, a fost depistat într-un parc, în timp ce provoca scandal. În urma controlului corporal efectuat asupra acestuia, poliţiştii au găsit un cuţit. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru port fără drept de obiecte periculoase.
5.Au fost sancţionaţi conform O.G. 97/2005, cu amendă de 40 lei fiecare P.A., de 30 ani şi G.M.de 24 ani, deoarece au fost depistaţi într-o locuinţă  fără a fi înscrişi în cartea de imobil.

6. B.O., de 51 ani, din mun. Iaşi a fost depistat în timp ce consuma băuturi alcoolice în apropierea unui lăcaş de cult. Acesta a fost sancţionat conform Legii nr. 61/1991 cu amendă de 200 lei.

7. M.L., de 36 ani din mun. Iaşi a fost depistat în timp ce traversa str. Sf. Lazăr prin loc nepermis. Acesta a fost sancţionat conform OUG 195/2002 cu suma de 185 lei. (Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Iaşi)

Articolul precedentSUCEAVA: Percheziţii la contrabandişti
Articolul următorVASLUI: Avocată deferită justiţiei, pentru că a ajutat un deţinut
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.