SUCEAVA: Copil accidentat mortal de o femeie fără permis

politie masinaLa data de 28.04.2015, ora 17:55, o femeie de 46 ani, din orașul Cajvana, în timp ce se afla în curtea imobilului, la îndemnul soțului său, de 50 ani, din aceeași localitate, aflat pe un teren agricol din spatele locuinței, a urcat la volanul autoutilitarei, pentru a elibera curtea locuinței, urmând să o parcheze pe un teren viran din apropierea locuinței. Astfel, femeia, ce nu posedă permis de conducere, a pătruns pe o uliță a drumului comunal Cajvana, iar într-o curbă la stânga, fără vizibilitate, drumul fiind în rampă, în față i-a pătruns un minor, de 8 ani, care se deplasa pe bicicletă și care a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a minorului, care a fost transportat la dispensarul din localitate, unde s-a constatat decesul. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări față de femeia de 46 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă’ conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere și față de soțul ei de 50 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu deține permis de conducere. (Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Suceava)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...