apa robinetFurnizarea apei calde s-a reluat, sâmbătă, la ora 11:00, în municipiul Suceava, dar la o parte dintre abonaţi apa va fi în parametri optimi abia astăzi. Cauzele ţin, pe de o parte, de modul în care funcţionează sistemul de distribuţie, iar pe de altă parte, de consumul redus, care întârzie golirea conductelor de apa care s-a răcit în cele două zile cât furnizarea a fost oprită de Termica. Aşa se face că în zonele deservite de puncte termice modernizate, prevăzute cu sistem de recirculare, apa s-a încălzit în circa 30 de minute de la reluarea distribuţiei, în timp ce în zonele în care punctele termice nu au fost modernizate, abonaţii ar trebui să lase deschise robinetele de apă caldă până când va curge apa care s-a răcit în instalaţii.  Asta nu este tocmai simplu de realizat, deoarece apometrele nu fac diferenţa de temperatură şi înregistrează consumul la apă caldă, deşi la robinete apa este rece ca gheaţa şi nimeni nu mai este dispus să plătească un serviciu de care nu a beneficiat. În această situaţie, s-a ajuns pentru că Termica nu a luat în serios avertismentele transmise de producătorul de energie termică Bioenergy, care a informat-o că, dacă nu plăteşte, va reduce cu 30% cantitatea de agent termic livrat. Întrebat de ce nu a informat abonaţii despre sistarea apei calde, în zilele în care temperatura exterioară a ajuns la minus 17 grade Celsius, directorul Termica a declarat că a fost luat prin surprindere de punerea în practică a ultimatumului dat de Bioenergy.

„N-am crezut că într-adevăr nu vor mai pune lemne pe foc, pentru a asigura temperatura la parametrii normali”, a spus directorul Ovidiu Dumitrescu.

Potrivit acestuia, la scăderea temperaturii apei din instalaţii la 45-47 de grade Celsius, furnizarea apei calde s-a oprit automat pentru a se asigura încălzirea.

„Nu a fost ceva deliberat, nu am planificat asta. Îmi cer scuze sucevenilor pentru disconfortul creat”, a afirmat şeful de la Termica. Deşi săptămâna viitoare se anunţă un nou val de frig şi Bioenergy a solicitat, în scris, achitarea a 19 milioane de lei până în data de 13 ianuarie 2015, în caz contrar urmând a reduce cu încă 30% cantitatea de energie termică furnizată, directorul Dumitrescu nu crede că va fi oprită din nou apa caldă. Suma solicitată de Bioenergy nu va fi achitată până săptămâna viitoare, dar optimismul său se bazează pe faptul că, în ultimele două zile, Termica a mai plătit 700.000 de lei, că firmele care fac aprovizionarea cu masă lemnoasă la Bioenergy şi-au reluat activitatea, după vacanţa de sărbători, precum şi pe speranţa că acţionarii de la firma care produce energie termică nu vor avea inima să lase sucevenii în frig şi fără posibilitatea de a face un duş fierbinte.

Articolul precedentSUCEAVA: COPIL atacat de leoaica de la Zoo Rădăuţi
Articolul următorSUCEAVA: Alegeri anticipate pentru Consiliu Local și Primărie la Rădăuţi?
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.