0:00

În ultimele trei săptămâni polițiștii suceveni au dispus suspendarea activității pentru 4 cluburi și localuri din județ, pentru încălcări repetate ale legii în ceea ce privește vânzarea de tutun și alcool către minori, dar și pentru disfuncționalități pe linie economico-financiară.

SUCEAVA Al patrulea club închis de polițiști în mai puțin de o lună, ZCH NEWS - sursa ta de informații“În noaptea de 11 spre 12 noiembrie, între orele 22:00-02:00, Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc a organizat şi executat o acțiune în sistem integrat, cu efective sporite, vizând prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență și creșterea gradului de siguranță rutieră; intensificarea activităţilor de prevenire şi combatere a încălcărilor legislației penale și contravenționale (art. 3 pct. 19 din Legea 61/ 1991 – interzicerea servirii consumatorilor după ora de închidere stabilită și art. 3 pct. 22 din Legea 61/ 1991 – interzicerea comercializării băuturilor alcoolice către minori; verificarea situației minorilor identificați în obiectivele controlate. În cadrul acțiunii au fost aplicate agenților economici care au încălcat legislația 3 sancţiuni contravenționale și au fost confiscate sume de bani nefiscalizate”, precizează comisar șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

SUCEAVA Al patrulea club închis de polițiști în mai puțin de o lună, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn clubul respectiv, în jurul orei 22:10, polițiștii au găsit un băiat de 14 ani care consuma băuturi alcoolice care îi fuseseră vândute în interior. Atât firma, cât și angajata localului au fost sancționate contravențional, iar complementar a fost suspendată activitatea societății pentru o perioadă de 10 zile. O oră mai târziu, a fost verificată o altă unitate de alimentație publică, tot în Câmpulung Moldovenesc unde, pentru neregulile constatate au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, una pentru inexistența caselor de marcat și o alta pentru vânzarea de tutun minorilor. Polițiștii au confiscat sumele de bani din încasări care nu erau înregistrate în casa de marcat. Pe parcursul acțiunii au fost controlate 45 de autoturisme în zona cluburilor și locațiilor de distracție, șoferii fiind testați cu aparatele etilotest și Drugtest. (Angela Croitoru; FOTO: ISU Suceava, IPJ Suceava)

Articolul precedentRabla electrocasnice II până pe 23 decembrie
Articolul următorL4 Speranţa Răuceşti administrează Victoriei Horia prima înfrângere din acest sezon
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.