* La data de 17.02.2015, în jurul orei 16.21, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin ,,S.N.U.A.U. 112′, despre faptul că pe strada Chilia din localitate, a avut loc un eveniment rutier. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, un localnic de 77 ani, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă de pe strada Chilia, pe fondul vitezei excesive și a consumului de alcool, a derapat, a lovit și distrus un parapet metalic, de pe contrasens, după care a plonjat în albia râului Bistrița. În urma impactului a rezultat doar avarierea ușoară a autoturismului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
* La data de 17.02.a.c., în jurul orei 21.29, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin ,,S.N.U.A.U. 112′, despre faptul că pe raza comunei Vicovu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu decesul unei persoane, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce se deplasa pe DN 2H, din comuna Vicovu de Sus, un bărbat de 54 de ani, din localitate, a fost acroșat de un autovehicul ce se deplasa în aceeași direcție de mers, însă după impact, conducătorul auto și-a continuat deplasarea, iar victima a decedat. Ulterior, autoutilitara cu remorcă implicată în accident a fost identificată, de asemenea, fiind identificat și conducătorul auto pe raza localității Straja, ca fiind un tânăr de 24 ani, din localitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. La cercetarea evenimentului a participat și un reprezentant din cadrul I.S.C.T.R. Suceava.
* La data de 17.02.2015, în jurul orei 23.30, o femeie de 30 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Unirii din localitate, în momentul în care a ajuns la intersecția cu strada Mircea Damaschin și a schimbat direcția de deplasare spre stânga, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus din sens opus de un bărbat de 37 ani, din localitate. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorilor auto și a unei minore de 8 ani, pasageră în autoturismul condus de femeia de 30 de ani. Cei doi conducători auto au fost testa?i cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru femeie și de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru bărbatul de 37 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
* La data de 17.02.2015, în jurul orei 06.20, o patrulă din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata aflată în serviciul de patrulare pe raza de competență, a oprit pe DN 29A, în comuna Zvoriștea, autoutilitara condusă de un bărbat de 46 ani, din municipiul Fălticeni, care transporta material lemnos. În urma controlului, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține documente de proveniență și transport pentru cantitatea de 7,5 m.c. lemn de foc de esență fag. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform Legii nr.171/2010 privind regimul silvic, fiind dispusă și măsura confiscării materialului lemnos în valoare de 700 de lei, ce a fost predată în custodie Ocolului Silvic Adâncata. La data de 17.02.a.c., în jurul orei 08.30, o patrulă din cadrul Postului de poliție Preutești, a oprit în trafic pe DJ 208, pe raza comuna Preutești, autoutilitara condusă de un bărbat de 39 ani, din comuna Bogdănești, care transporta cherestea. În urma controlului, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține documente de proveniență și transport pentru cantitatea de 8,64 m.c. cherestea. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei, conform Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de circa 5.000 lei a fost confiscat.
* La data de 17.02.a.c., în jurul orei 21.15, o patrulă din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești, a oprit pentru control pe raza de competență, autoturismul condus de un bărbat de 32 ani, din comuna Frătăuții Vechi. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.
(Biroul de Relaţii Publice al IPJ Suceava)