Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Suceava au anunțat că 126 de dosare depuse la concursul pentru acordarea gradațiilor de merit au fost respinse, iar 4 nu au intrat în procesul de evaluare, dintr-un total de 459 de dosare înscrise.
Cele 126 de dosare, așa cum a precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, prof. Ioan Cezar Anuţei, purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, au fost respinse, deoarece nu au întrunit punctajul minim de 70 de puncte sau nu s-au încadrat în numărul de locuri alocate pe discipline. După afișarea listelor provizorii, au fost depuse nu mai puțin de 37 de contestații. Cele mai multe (17) au fost înregistrate în dreptul învățătorilor.
„La concursul pentru acordarea gradațiilor de merit, sesiunea 2016, în județul Suceava, au fost depuse 37 de contestații, după cum urmează : 17 – învățători, 4 – matematică, 3 – învățământ preprimar, câte două la fizică, învățământ special și limba engleză, câte una la limba franceză, limba română, limba ucraineană, religie, profesor discipline tehnice, profesori din cluburi ale copiilor și informatician inginer de sistem. Evaluarea dosarelor la contestații a înregistrat următoarea statistică : 20 au păstrat același punctaj, 11 dosare au avut punctajul mărit și 6 dosare au avut punctajul diminuat. Ponderea pe discipline a gradațiilor de merit acordate este postată pe site-ul ISJ Suceava. Lista nominală cu candidații admiși/respinși este afișată la sediul ISJ Suceava”, a declarat prof. Anuței. (M.T.)