aurelian giosan
Aurelian Giosan

ACTUALIZARE: Poliţia Neamţ este în alertă din această dimineaţă, fiindcă este posibil ca Aurelian Giosan să fi fugit spre casă. Poliţiştii au organizat atât filtre în trafic, cât şi activităţi de căutare a acestuia. Purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vâjiac, nu a putut preciza dacă Aurelian Giosan este înarmat, pentru că nu avea această informaţie. În orice caz, toţi poliţiştii au fost preveniţi că este vorba despre un suspect de crimă periculos.

Între timp, studentul rănit a fost operat şi este în stare critică la reanimare. A pierdut foarte mult sânge, avea multiple plăgi înjunghiate din care una la nivelul ficatului, şi căile respiratorii afectate de fumul inhalat

ȘTIRE INIȚIALĂ: Aurelian Giosan, studentul care şi-a ucis un coleg de cameră în această dimineaţă şi l-a rănit grav pe un al doilea, este din Roman și tare mândru de mușchii săi, precum și de prietenii cu care se presupune că se întâlnea la sala de forță, în oraşul natal. Unul din alinturile folosite în comentariile de pe pagina sa de facebook era ”trăiască interlopii”.

Reprezentanţii Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii Cuza sunt consternaţi de ceea ce a putut să facă şi aşteaptă concluziile poliţiei, care lucrează pe mai multe paliere simultan. În vreme ce Giosan este căutat, la cămin se fac audieri, iar cadavrul lui Victor Nour a fost ridicat şi dus la morgă. Anchetatorii trebuie să stabilească exact ce s-a întâmplat, prima ipoteză fiind că 10505522_10203567812257992_1288574097761268576_nstudenţii au petrecut la început în câteva cluburi, după care ar fi continuat în cameră. Trebuie stabilit ce s-a întâmplat luni dimineaţă, în camera de cămin, unde erau cinci tineri: unul din Republica Moldova, care a fost înjunghiat mortal, unul din Botoşani şi trei din judeţul Neamţ. Nimeni nu-şi explică de ce n-au reacţionat şi cum de nu l-au putut imobiliza patru tineri pe Giosan, care, e adevărat, era înarmat. Şi nici cum au scăpat ceilalţi doi de agresor. Cert este că, după ce şi-a înjunghiat colegii, criminalul a dat foc camerei, a încuiat uşa și a fugit din cămin. Portarul a fost cel care a reuşit să intre primul în încăpere şi i-a scos pe studenţii înjunghiaţi. În vreme ce, pentru moldovean, nu s-a mai putut face nimic, celălalt – care are ficatul secţionat şi era în şoc hemoragic – a fost dus la spital şi se află în operaţie de câteva ore.

romascani

Articolul precedentACTUALIZARE Bilanţul deceselor a ajuns la 47!
Articolul următorIaşi – primul oraş din România care poate fi vizitat virtual 3D
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comments are closed.