13 studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, originari din județele Neamț, Bacău și Iași, au adus bucurie și speranță în sufletele unor copii, în cadrul celei de-a treia ediții a „Operațiunii Crăciun Fericit”. Evenimentul, organizat de Asociația Studenților Academiei de Poliție, a avut loc pe data de 14 decembrie, în municipiul Piatra-Neamț.
Însoțiți de Moș Crăciun, studenții au vizitat Complexul de Servicii Rezidențiale pentru Copii și Tineri cu Dizabilități din Piatra-Neamț, precum și trei familii defavorizate. Prin gesturile lor generoase și darurile oferite, aceștia au reușit să aducă zâmbete pe fețele copiilor.
Denisa POPA
Foto: IPJ Neamț