accident IasiO tânără, de 22 de ani, din comuna Trifeşti, Neamţ şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier petrecut la miezul nopţii de 17 spre 18 decembrie, aproape de localitatea Bălţaţi, Iaşi. Fata se afla la volanul unui autoturism Fiat Punto şi, într-o curbă, a pierdut controlul volanului şi a intrat, în plin, într-o dubă, condusă de un tânăr de 29 de ani din Botoşani, care venea din sens opus. „Din cercetările făcute la faţa locului a rezultat că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul acoperit cu mâzgă”, a declarat agentul principal Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi. „În urma impactului, o tânără de 22 de ani a decedat, pasagera din dreapta a fost rănită uşor, iar şoferul celuilalt autovehicul implicat în accident a fost rănit şi el”. Pasagera care a scăpat cu viaţă are 21 de ani şi este din Hărmăneşti, judeţul Iaşi. Ambele fete, studente, se duceau spre casă, de sărbători. (C. MIRCEA; FOTO: Ziarul de Iaşi)

Articolul precedentIARNA LA NEAMŢ: Continuă deversările controlate
Articolul următorGreu de convins, varianta comerciant de brazi!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.