0:00

La magazinul Altex din Piatra-Neamţ, duminică dimineaţă, 90% din stocurile special concepute pentru Vinerea Neagră s-au epuizat.  Ca să aibă cu ce să-şi întâmpine clienţii şi în ultima zi de reduceri, retailerul s-a văzut nevoit să recomande marfă ca să umple rafturile. Ce-i drept, cine a apucat să-şi clătească ochii vineri, în prima zi de Black Friday, a putut observa cu ochiul liber că marfa de azi nu mai e aceeaşi. Produsele cu cele mai bune preţuri au avut, evident, şi cei mai mulţi nemţeni dispuşi să le cumpere. S-au achiziţionat de la tablete ieftine sau de ultimă generaţie la laptopuri, componente IT,  frigidere şi televizoare. Bine s-au vândut şi aparatele de bucătărie sau cele de curăţenie, spun consultanţii de la raft. Reprezentanţii spaţiilor comerciale care vând electrocasnice spun că Black Friday de anul acesta le-a adus, la o primă statistică, vânzări de douăzeci de ori mai mari faţă de o zi obişnuită.
Bine le-a mers şi celor de la Domo. Consultanţii de vânzări spun cu mâna pe inimă că Black Friday ca anul acesta n-au prins niciodată. La fel de mulţumiţi de încasări, le-au vândut nemţenilor de la Smart TV-uri cu 1.299 de lei bucata la plasme ale căror valoare depăşea 1.000 de euro: “Cei care au avut nevoie de un produs anume au aşteptat promoţiile de Black Friday şi şi-au cumpărat lucruri pe care, în mod normal nu şi le-ar permite. Le-am vândut pensionarilor televizoare LCD dar am dat bine şi epilatoare, de exemplu, sau maşini de spălat. Suntem mulţumiţi şi de cum au mers vânzările online. Ca un prim exemplu, din segmentul tablete, au fost pe stoc unele care s-au vândut cu 140 de lei bucata pe site-ul nostru. Aveau reducere de 50 %. A fost unul dintre produsele al cărui stoc s-a epuizat la prima strigare, în prima zi de la afişarea pe site. Şi multe alte categorii similare”, ne-a declarat unul dintre reprezentanţii magazinului. Deşi promoţiile de Black Friday s-au încheiat oficial de ieri, magazinul Domo le promite nemţenilor reduceri pe tot parcursul săptămânii.
Nici magazinul Flanco din Galleria Mall n-a dus lipsă de clienţi. Duminică dimineaţă, în spaţiul comercial erau câteva zeci de persoane care analizau produsele şi cel puţin 5 la casa de marcat. Unul dintre domnii prezenţi acolo tocmai îşi cumpăra o plasmă al cărei preţ nu era deloc modic: cu tot cu reducere, 3.799 de lei: “Am vrut să profităm şi noi de promoţiile astea despre care am tot citit, auzit prin presă. Mi s-a părut mai lejer să vin astăzi pentru că n-am vrut nici să stau la coadă şi nici să mă înghesui cu alţii ca să mă uit atent la un anume produs. Plasma pe care am cumpărat-o azi e o achiziţie bună, zic eu. Am luat-o pentru restaurant. Pentru domnii care vor să vadă meciuri la noi. Sunt mulţumit”, ne-a spus unul dintre clienţi.

Black Friday, aproape inexistent la haine şi încălţăminte

În ce priveşte celelalte segmente de produse care-ar fi putut intra cu succes în categoria reducerilor de Vinere Neagră, magazinele din Piatra-Neamţ n-au mai fost la fel de ofertante. Promoţiile la haine, încălţăminte sau jucării au fost cel puţin timide iar reducerile de doar 25 % şi doar la anumite produse i-a nemulţumit pe clienţi: ”Aş fi vrut să ne cumpărăm şi nişte haine. Pentru mine, soţ şi copil. Chiar am venit pregătiţi, cu bani la noi. Reducerile însă sunt aceleaşi pe care le găsim şi în restul anului. Chiar nu mă aşteptam. Acum, să vedem cu ce o să se pregătească de sărbătorile de iarnă, poate atunci, lichidările de stoc şi promoţiile o să fie cu adevărat tentante”, ne-a mărturisit una dintre familiile care-şi petrecea duminica la Galleria Mall din Piatra-Neamţ.
Au rămas însă suficiente magazine şi site-uri online de cumpărături care-şi vor prezenta ofertele în adevărata zi de Black Friday, adică pe 29 noiembrie. Cine vrea să vâneze promoţiile trebuie să acceseze site-urile la miezul nopţii.
Anul trecut, Black Friday le-a adus retailerilor şi comercianţilor online încasări de peste 45 de milioane de euro.

Ioana HAGI-STAN

Articolul precedentOrele suplimentare, compensate cu pauze în loc de bani
Articolul următorȘi poliția o dă în gard câteodată