Actualizare: Col. Ioan Nițică, șeful ISU Neamț a declarat: „Este un exercițiu obișnuit pe care Detașamentul de Pompieri Piatra Neamț îl desfășoară conform unui calendar de exerciții aprobat la nivelul ISU încă de anul trecut. Dl. col. Leonte, șeful departamentului de pompieri Piatra Neamț se ocupă de acest exercițiu iar, de data aceasta, obiectivul ales a fost Piața Centrală Sf. Gheorghe din municipiul Piatra Neamț”
Știre inițială: În aceste momente, ISU Neamț Petrodava desfășoară un amplu exercițiu de simulare a unui incendiu la Piața Centrală Sf. Gheorghe din Piatra Neamț. Exercițiul a fost anunțat cu câteva minute înainte de desfășurare, iar la fața locului s-au deplasat mai multe autospeciale și pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Petrodava Neamț. Revenim cu amănunte și fotografii de la fața locului.