Arestat zilele trecute în dosarul „droguri în cluburi de fițe” din Piatra-Neamț, după ce a revenit din străinătate de vreun an, Orlando Paul Bumberică a rămas „idolul” băieților care-i imită stilul.
Ieri, 22 aprilie, polițiștii pietreni au reușit să-l identifice și să-l rețină pe un minor de 16 ani care a atacat pe stradă o femeie de 68 de ani, pe care a bruscat-o și i-a smuls poșeta, apoi a împărțit banii cu un amic. Fapta s-a petrecut în data de 2 februarie, în municipiul Piatra-Neamț, iar femeia a reclamat imediat la poliție. Anchetatorii au verificat mai multe piste, în acest timp, până au dat de autor. „În urma documentării activității infracționale, la data de 22 aprilie a.c., minorul din Alexandru cel Bun a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Amicul tâlharului, care are și el 16 ani, dar este din Piatra-Neamț, este cercetat pentru complicitate. Și uite așa, gașca minorilor infractori instruiți de Orlando „spaima bătrânilor” se înfiripă din nou.
C.I.