Într-o lume muzicală în care autenticitatea e pe cale de dispariție, iar scena e invadată de cântăreți de muzică populară comercială, Ștefan Țârdea din Pipirig rămâne un mesager al folclorului autentic românesc. Cu o voce puternică de bariton și un repertoriu atent ales, el readuce în atenție bogăția cântecului tradițional.
– Spune-ne câte ceva despre tine.
– Am 25 de ani, iar pe 18 septembrie împlinesc 26. Locuiesc în comuna Pipirig, unde am copilărit. Am absolvit Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț, apoi Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În pandemie am urmat și câteva cursuri online de programare (Frontend WebDeveloper), un domeniu care mă pasionează de mic copil și în care activez în prezent.
Vin dintr-o familie modestă din Pipirig, cu rădăcini adânci în această zonă. Mama mea, Minodora, este din familia Creangă din Dolhești, iar tatăl meu, Aurel, din satul Popeni. Mai am un frate, Daniel, cu zece ani mai mare decât mine.
– De cât timp cânți și unde ai urcat prima dată pe scenă?
Am început să cânt la 8 ani, la serbările școlare. Profesorii m-au îndrumat către un concurs județean, unde am obținut locul I – primul meu premiu. De atunci, am prins curaj și am continuat să particip la concursuri și festivaluri.
– Când ți-ai dat seama că ai voce și că vrei să faci din asta o carieră?
Am avut dintotdeauna ureche muzicală, iar timbrul vocal s-a format în timp. La început nu eram atras de folclor, dar studiile de la Cluj mi-au schimbat direcția. Am devenit membru al ansamblului tradițional „Icoane Transilvane”, condus de maestrul Ioan Bocșa, experiență care m-a făcut să înțeleg adevărata valoare a folclorului autentic. Am învățat că nu e suficient să cânți un cântec – trebuie să-l și trăiești.
– Ce te-a atras la folclorul românesc?
Autenticitatea și bogăția lui. În facultate am început să culeg folclor de la bătrânii din Pipirig. Am descoperit doine, jocuri populare și cântece unice, cu influențe venite din Ardeal, pentru că, istoric, o parte dintre locuitorii Pipirigului provin din Transilvania. Toate acestea m-au făcut să iubesc și mai mult cântecul zonei.
– Moștenești pasiunea pentru muzică de la cineva din familie?
Cred că vocea o moștenesc de la bunicul meu matern, Vasile Creangă. El obișnuia să cânte la obiceiurile de Anul Nou, compunând sau interpretând cântece despre viața satului – fie tragice, fie amuzante, uneori cu tentă satirică.
– Se poate trăi din folclor autentic în România?
Nu este ușor. Totul depinde de notorietate, de evenimente și de colaborările pe care le ai. Există artiști care trăiesc exclusiv din asta, dar este nevoie de mult efort, timp și resurse.
– De ce crezi că muzica populară comercială e mai răspândită astăzi decât folclorul autentic?
Pentru că e mai accesibilă. Nu mai e nevoie de ani de studiu pentru a cânta comercial. Mulți interpreți nu cercetează tradiția, nu respectă stilul zonal și aleg melodii ușor de fredonat, dar fără profunzime. Din păcate, cântecele autentice sunt tot mai puțin ascultate, iar producțiile „pe bandă rulantă” domină piața.
– Cui porți recunoștință pentru parcursul tău artistic?
În primul rând părinților mei, care m-au sprijinit mereu, dar și profesorilor care m-au format. Le mulțumesc și tuturor celor care mă susțin și apreciază cântecul pipirigean. Îmi doresc ca prin vocea mea să duc mai departe frumusețea tradițiilor și să fiu un adevărat mesager al folclorului autentic.
Ciprian-Traian STURZU
