0:00

Stațiuni de munte prezentate tour-operatorilor, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Info-evenimentul “Criteriul primei zăpezi” va continua și în 2013, în perioada 25-29 noiembrie, și va include șase stațiuni montane, se arată într-un comunicat al Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova, remis luni Agerpres. Cea de a II-a ediție a evenimentului își va extinde aria, prin parteneriat cu asociația similară din Brașov, de la trei zile și trei stațiuni prahovene, la șase stațiuni montane, cele mai importante la nivel național pentru sporturile de iarnă – Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal, Râșnov și Poiana Brașov.  Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova, inițiator al acestui proiect, a lansat invitații unor tour-operatori din țară și străinătate, în special din Franța, Germania, Rusia, Ucraina, Moldova și România. “Cu această ocazie, va fi lansată și noutatea sezonului, produsul turistic vedetă «Learn to ski in Romania». Vom arăta că România poate fi o destinație extrem de competitivă pentru cei care debutează în sporturile de iarnă, datorită unei infrastructuri îmbunătățite, a prețurilor mici pentru monitori și a distracției ieftine”, arată Adrian Voican și Christian Macedonschi, organizatorii evenimentului. Evenimentul este susținut de Ministerul Economiei, Autoritatea Națională pentru Turism, ANAT, autorități locale și antreprenori din domeniul turismului din cele șase stațiuni vizate. Infotripul face parte din caravana “Vacanță în țara mea” organizată de Federația Asociațiilor pentru Promovarea Turismului din România.  Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din județul Brașov (APDT Brașov), fondată în anul 2006 de către Consiliul Județean, membru fondator principal, reprezintă un proiect de dezvoltare locală creat într-un parteneriat public-privat, și are drept scop promovarea unitară a obiectivelor turistice reprezentative ale județului Brașov pe plan național și internațional. (Agerpres)

Articolul precedentAcţiunea “TRUCK&BUS”
Articolul următorDrăgănești: Asfaltare pe drum județean