Acţiunea “TRUCK&BUS”

camion

În perioada 22-28 iulie, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Neamț vor acționa pentru reducerea numărului de victime prin accidente rutiere. Poliţiştii au în vedere combaterea încălcării normelor legale privind circulația pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone și transportului de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri. Verificările sunt cuprinse în cadrul acțiunii “TRUCK&BUS”, activitate coordonată de Organizația Polițiilor Rutiere Europene (TISPOL). Polițiștii rutieri vor efectua controale pe parcursul întregii săptămâni, ocazie cu care vor fi verificate toate categoriile de autovehicule, atât cele înmatriculate în Romania, cât și cele înmatriculate în alte state. Poliţiştii de la Circulaţie vor urmări: combaterea excesului de viteză; combaterea consumului de alcool/droguri; nefolosirea centurii de siguranță; abateri/fraudare tahograf; abateri timpi de conducere și odihnă; defecțiuni tehnice; depășirea capacității de transport. Se vor verifica documentele conducătorului auto, ale autovehicolului şi cele ale operatorului de transport. (M.C.)

Autor:

Ultima ora

Senatul elimină admiterea dublă la liceu. Evaluarea Națională rămâne singurul examen pentru clasa a IX-a

Marți, 8 septembrie 2026, senatorii au eliminat prin vot,...

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...