copil agresatPentru a doua lună consecutiv, numărul cazurilor de abuz instrumentate de DGASPC Neamț a scăzut. În luna octombrie au fost înregistrate în total 48 de sesizări. Dintre acestea, 29 au fost semnalate în mediul urban, iar 19 în mediul rural. Din punct de vedere al formei de maltratare, cele mai multe situații au fost de neglijare, fiind 21 de copii în astfel de situații, 11 din mediul urban iar restul din mediul rural. Au mai fost reclamate 10 cazuri de abuz emoțional, 5 cazuri de abuz fizic, 5 cazuri de comportament delincvent, 3 cazuri de abuz instituțional, două cazuri de abuz sexual, două cazuri de exploatare prin muncă și 3 cazuri de abuz instituțional.

Specialiștii Serviciului Abuz din cadrul DGASPC au propus pe parcursul lunii octombrie 9 măsuri de protecție specială, în speță fiind vorba despre plasamentul în regim de urgență în cadrul unor servicii de tip rezidențial pentru 7 copii iar pentru 2 copii s-a dispus măsura plasamentului la asistenți maternali profesioniști, în toate cazurile fiind vorba despre neglijarea nevoilor de dezvoltare. Instrumentarea tuturor cazurilor de maltratare a fost realizată în colaborare cu autoritățile publice locale, fiind oferite servicii de consiliere și sprijin atât în mediul familial, cât și la sediul Direcției.

Numărul cazurilor de abuz a fost în scădere în ultima perioadă, în septembrie fiind înregistrate 60 de cazuri, în august 65 iar în iulie au fost instrumentate 70 de dosare de maltratare a copiilor. De la începutul anului și până la data de 31 octombrie DGASPC Neamț a înregistrat 565 de cazuri de abuz asupra copiilor, predominând neglijarea.

„Dacă din punct de vedere numeric cazurile de abuz par să fie în regres, îngrijorător este faptul că sunt foarte multe cazuri de neglijare. Deși este privită cu mai multă îngăduință de societate, neglijarea poate fi mai periculoasă decât abuzul fizic, pentru că dezvoltarea fizică a copilului este serios afectată și poate avea consecințe grave în viitor“, a spus Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.

Articolul precedent113 – o şansă pentru 500 de nemţeni! Cum se utilizează numărul de urgenţe?
Articolul următorRapid Bucureşti – HCM Roman (10.11; 17:00)
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.