0:00

Statistici 2014: Producţia industrială, în scădere, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Producţia industrială (serie brută) realizată în ianuarie 2014, comparativ cu luna decembrie 2013, a înregistrat o scădere cu 19,2%, determinată de realizarea unor producţii mai mici în toate sectoarele, sectorul reprezentat de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat înregistrând o scădere semnificativă (-35,3%). Majoritatea marilor grupe industriale a înregistrat scăderi ale producţiei faţă de luna decembrie 2013 (producţia realizată în industria bunurilor de uz curent a scăzut cel mai mult, cu 49,5%), doar producţia realizată de industria bunurilor intermediare a fost mai mare faţă de producţia realizată în luna decembrie 2013.

Comparativ cu luna ianuarie 2013, producţia industrială (serie brută) realizată în luna ianuarie 2014 a fost cu 14,2% mai mică, scădere determinată de realizarea unor producţii mai mici în industria extractivă şi în industria prelucrătoare. În industria bunurilor de capital şi în industria energetică, producţia realizată în luna ianuarie 2014 a fost în creştere, comparativ cu aceeaşi lună din anul 2013. Restul marilor grupe industriale a înregistrat scăderi ale producţiei realizate în luna ianuarie 2014, comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, mai accentuată fiind scăderea din industria bunurilor intermediare (-16,8%).

Cifra de afaceri realizată de întreprinderile cu activitate principală de industrie, în luna ianuarie 2014, a fost cu 11,9% mai mică faţă de luna decembrie 2013, scădere înregistrată atât de industria prelucrătoare, cât şi de industria extractivă. Cifra de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală de industrie, realizată în luna ianuarie 2014, a fost cu 19,9% mai mare faţă de cifra de afaceri înregistrată în luna corespunzătoare din anul precedent, datorită creşterii producţiei realizate în industria prelucrătoare. Cifra de afaceri totală înregistrată în luna ianuarie 2014 a fost realizată în proporţie de 44,1% pe piaţa internă şi 55,9% pe piaţa externă. După structura pe clase de mărime a unităţilor care au participat la realizarea cifrei de afaceri, aceasta a fost realizată în proporţie de 15,0% de microîntreprinderi (0-9 salariaţi), 2,8% de întreprinderile mici (10-49 salariaţi), 28,4% de întreprinderile mijlocii (50–249 salariaţi) şi 53,8% de întreprinderile mari (peste 250 salariaţi). (Direcţia de Statistică Neamţ)

Articolul precedent20 de ani de la înfiinţarea Batalionului 634 Infanterie „Petrodava”
Articolul următorComisia de Dialog Social / Schemă de garantare pentru tineret