Start la Zilele Cetății Neamțului

tg zile cetate 2014 01

Vineri, 4 iulie, s-a dat startul Zilelor Cetății Neamțului, în cadrul cărora are loc, în premieră, Festivalul MedievArtFest. Acesta se desfășoară în perioada 4-6 iulie, principalele manifestări regăsindu-se în Parcul de la Cetate, dar și în incinta Cetății Neamțului. De la ora 11, în Sala de ședințe a Consiliului Local Târgu-Neamț, a avut loc o sesiune de Comunicări Științifice „Cultură și Artă în spațiul medieval românesc”, unde ca invitat special a fost profesorul universitar Mihai Lazăr de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, de loc din comuna Vânători-Neamț, dar și profesori de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Alături de primarul Daniel Harpa, viceprimarul Traian Humulescu, city-managerul Vasile Apopei, dar și câțiva consilieri locali, s-au aflat și invitați speciali ca arhimandritul Mihail Daniliuc de la Schitul „Vovidenia”, preotul paroh al Bisericii „Sf. Nicolae” din Humulești, Vasile Cojocaru, cât și artistul plastic Cosmin Iațeșen, de loc din comuna Vânători, profesorul Elena Preda și directorul Muzeului de Istorie și Etnografie, Vasile Diaconu.

După pledoariile invitaților, care au expus istoria Mănăstirii Neamțului, dar și a celorlalte monumente istorice și atracţii culturale ale zonei, a urmat o altă manifestare ce a prilejuit promovarea turismului – „Tradiție și ospitalitate pe Valea Ozanei”. De la orele 13.45, în Parcul Central a avut loc o altă manifestare ce a constat în reprezentații de animație stradală ale unor trupe, cum ar fi: Lupus Dacus, Cva Domini, Harmonic Brass, Orchestra Lupilor Albi din Arad și Timișoara, Teatrul Scena și Trupa de animație ScHema.

La ora 17, a avut loc Parada de deschidere a MedievArtFest Târgu-Neamț din Parcul Central. Spre după-amiază manifestările s-au mutat în Parcul de la Cetate, unde a avut loc deschiderea oficială a MedievArtFest, semnarea Hrisoavelor de Bună Pace, deschiderea oficială a Târgului de Meșteșugari, deschiderea Expozițiilor de pictură și artă naivă, lansarea Concursului de Heraldică Cavalerească și Spirituală, deschiderea oficială a Festivalului culinar Ceaunul Fermecat, Școala Scutierilor, Spectacol Fiii Lupului, concert Bucium-București, concert Lupus Dacus din Arad, Foc de tabără Cavalerească, după care de la orele 23.30 a avut loc retragerea cu torțe. Seara s-a încheiat la ora 24, când a avut loc Înnobilarea Cavalerilor Cetății Neamț ce s-a desfășurat în incinta Cetății Neamțului. (C.T. STURZU)

Autor:

Ultima ora

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...