Start în Bacalaureatul de vară!

examenDacă, până acum, probele de la bacalaureat s-au dovedit a fi ușor de trecut, fiind necesară doar participarea candidaților, de astăzi, 4 iulie,  absolvenții de liceu intră la testele scrise, primul dintre ele fiind cea de Limba și literatura română. La nivel național, aproximativ 137.000 de candidați, din toate seriile, s-au înscris pentru probele scrise.

În județul Neamț, sunt 3.400 de competitori.

După această probă, marți, 5 iulie, urmează proba scrisă la Limba și literatura maternă, iar miercuri, 6 iulie, va avea loc proba obligatorie a profilului la disciplinele Istorie și Matematică.

Săptămâna examenelor scrise și, implicit, a sesiunii de bacalaureat iunie-iulie se va încheia cu proba la alegere a profilului și specializării, vineri, 8 iulie. La această probă, absolvenții de liceu au avut posibilitatea să aleagă între Fizică, Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică și argumentare, Sociologie și Psihologie.

Accesul candidaților în centrele de examen la probele scrise s-a făcut în intervalul 7.30 – 8.30.

Regula „de aur” a rămas valabilă și anul acesta pentru cei care au intrat la testări. „Nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor și nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/ comunicare. De asemenea, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul”, se precizează în metodologia de desfășurare a examenului. Cei prinși cu ocaua mică vor fi scoși din examen și nu au voie să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Timpul alocat probelor scrise este de trei ore.

* Calendarul Bacalaureat – probe scrise
4 iulie – Limba și literatura română – proba E)a);
5 iulie – Limba și literatura maternă  proba E)b);
6 iulie – Proba obligatorie a profilului – proba E)c);
8 iulie – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E)d)

12 iulie – Afișarea rezultatelor (până la ora 16);
12 iulie – Depunerea contestațiilor (orele 16-20);
13-15 iulie – Rezolvarea contestatiilor;
16 iulie – Afișarea rezultatelor finale. (M.T.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

FOTO. Vaslui. Incendiu într-un apartament din Bârlad – 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în seara de 5 septembrie...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...