0:00

Ştafeta Veteranilor la Piatra Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiVineri, 25 septembrie, de la ora 10, pe Platoul Curtea Domnească din Piatra Neamţ, a avut loc un moment comemorativ ocazionat de sosirea „Ştafetei Veteranilor” din garnizoana Iaşi şi plecarea spre garnizoana Vatra Dornei (destinaţie finală garnizoana Carei), pentru întâmpinarea Zilei Armatei României, în contextul Anului Veteranilor de război – 2015.

În acest context, în întâmpinarea apropiatei Zile a Armatei Române, cele trei asociaţii aflate sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale, respectiv Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere şi Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, împreună cu Grupul INVICTUS România constituit, preponderent, din tineri veterani ai teatrelor de operaţii din Irak şi Afganistan, au iniţiat un proiect dedicat comemorării Eroilor Armatei României din cel de-al Doilea Război Mondial, intitulat „Ştafeta Veteranilor”.

Ştafeta Veteranilor la Piatra Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAcţiunea constituie o reeditare a ediţiei 2014, în care tinerii voluntari ai Grupului INVICTUS România au alergat între oraşele Bucureşti şi Carei, urmând, în mod simbolic, traseul parcurs de Armata Română în luptele pentru eliberarea teritoriului naţional de după 23 August 1944.

Prezent la eveniment, prefectul Vlad Angheluţă a declarat: „Anul acesta este unul special pentru venerabilii veterani și invalizi de război, având în vedere că s-au împlinit 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Având în vedere acest context, în întâmpinarea apropiatei Zile a Armatei Române, doresc să vă mulțumesc tuturor pentru inițiativa organizării acestui proiect dedicat comemorării Eroilor Armatei României din cel de-al Doilea Război Mondial”. (ZCH NEWS)

Articolul precedentAngajăm!
Articolul următorŞi bătută şi cu banii luaţi! Plus un telefon!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.