legume fructeProducătorii de legume și fructe din România vor primi sprijin financiar cu caracter temporar, pentru a-și recupera o parte din pierderile suferite ca urmare a crizei cauzate de embargoul impus de Rusia, precizează Guvernul României într-un comunicat de presă.

“Valoarea maximă a sprijinului financiar care se acordă organizațiilor de producători din sectorul fructelor și legumelor, precum și producătorilor care nu sunt membri ai acestor organizații este de 5,5 milioane lei și se asigură ca sprijin aferent Fondului European de Garantare Agricolă, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017”, precizează sursa citată.

Sprijinul financiar acoperă activitățile desfășurate în perioada dintre data de 1 iulie 2016 și până la atingerea cantității de maximum 3.000 de tone. Sprijinul financiar extraordinar se acordă organizațiilor de producători din sectorul fructelor și legumelor recunoscute potrivit prevederilor europene în domeniu, precum și producători de fructe și legume care nu sunt membri ai unei organizații de producători recunoscute. Agenția de plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează plățile până la date de 30 septembrie 2017.

Interdicția impusă de guvernul rus importului de legume și fructe din Uniunea Europeană la data de 7 august 2014 a condus la perturbarea pieței legumelor și fructelor din UE, prin scăderea semnificativă a preţurilor acestora, ca urmare a supraofertei cauzată de faptul că nu s-au identificat alte debușee de export. Situaţia creată a avut implicaţii majore asupra sectorului fructelor și legumelor din România, deoarece pentru cantităţi însemnate de fructe și legume nu a existat posibilitatea valorificării imediate și nici o depozitare corespunzătoare din cauza capacităţii reduse de depozitare de care dispune România. (ZCH NEWS)

Articolul precedentA fost reţinut şoferul care a provocat accidentul de la Dumbrava Roşie
Articolul următorCăutat de Poliție în două județe: și-a incendiat nevasta și-a fugit cu copilul
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.