Sprijin de la liceeni ieşeni pentru familii cu mulţi copii din Neamţ, Iaşi şi Botoşani

Asociaţia Pro Vita Iași derulează, zilele acestea, campania „Bucurie în Familie – pizza pentru fapte bune”, prin care vor fi ajutate, cu ajutorul elevilor din Iași, 147 de familii cu peste 7 copii din județele Iași, Botoșani și Neamț, se precizează într-un comunicat de presă. În acest proiect, s-au înscris 4 instituții de învățământ din Iași: Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Colegiul Tehnic „Ioan C. Ştefănescu” și Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”.

Sprijin de la liceeni ieşeni pentru familii cu mulţi copii din Neamţ, Iaşi şi Botoşani„În fiecare an, de Crăciun și de Paște, încercăm să ducem acestor familii numeroase alimentele necesare pentru a avea o masă îndestulătoare de sărbători. Ne dorim, astfel, să implicăm cât mai multă lume în acestă activitate misionară a Bisericii și să dăm șansa și altor persoane de a face fapte bune și de a cunoaște situațiile dificile, sau pe cele fericite, cu care aceste familii numeroase se întâlnesc în viața de zi cu zi. Suntem foarte recunoscători că alături de noi sunt patru instituții de învățământ din Iași și că elevii care au donat, și care vor dona până la finalul campaniei, înțeleg valoare faptei bune. De aceea le-am și promis că pentru altruismul lor le vom aduce, după post, pizza, felul de mâncare preferat de tineri, și le vom oferi ocazia de a merge cu noi pe teren pentru a distribui alimentele colectate”, a declarat Sorina Hângănescu, referent Pro Vita Iași și coordonator al Programului Sf. Stelian.

Sprijin de la liceeni ieşeni pentru familii cu mulţi copii din Neamţ, Iaşi şi BotoşaniProgramul de solidaritate pentru familii cu mulți copii – Sfântul Stelian este un proiect Pro Vita Iași prin care sunt susținute și promovate 110 familii cu peste 7 copii din Arhiepiscopia Iașilor. Principalele forme de ajutor oferite sunt: burse de studii lunare pentru copiii care au rezultate bune la învățătură și sunt dornici să-și continue parcursul educațional, organizarea Întâlnirilor de Vară, pachete umanitare oferite cu ocazia Nașterii și Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ajutor medical și sprijin în funcție de necesitățile urgente ale fiecărei familii. Pro Vita Iași este un departament al Sectorului de Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor care funcționează din anul 2011 și are ca misiune salvarea, protejarea și îmbunătățirea vieții. Proiectele principale se concentrează în jurul informării și consilierii tinerilor, ajutorarea femeilor însărcinate aflate în dificultate, salvarea copiilor de la avort și sprijinirea familiilor cu mulți copiii. Mai multe detalii puteți găsi AICI şi AICI. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...