0:00

”Ceahlăul” își face o datorie de onoare în a continua această rubrică în cinstea tuturor celor care au promovat sportul nemțean, sportivi, antrenori, ”sponsori”, ziariști sau, pur și simplu, iubitorii ai sportului. Este interesant și plin de învățăminte să poți vedea începuturile unui fenomen, să vezi entuziasmul, dar și greutățile, să constați continuitatea, dar și eșecurile, să urmărești traiectoriile unor personalități complexe. Sportul nemțean, credem noi, merită acest efort, atât cât putem noi să-l facem și așteptăm alături pe oricine are date interesante care să se integreze în acest demers. (A. MOISE)

FOTBAL

Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Divizia C: Cimentul Bicaz-Victoria Roman 0-1 (0-0)

Cele două puncte puse în joc au revenit pe merit formației din Roman, care a dovedit un surplus de maturitate tactică, dacă ne gândim că nu mai puțin de 5 jucători de la Cimentul sunt sub 17 ani. Îi putem numi fotbaliști de perspectivă, dar momentan nu pot rezolva complexa situație presupusă de o echipă divizionară. Terenul de la Roznov, unde s-a disputat partida, a ridicat multe probleme ambelor echipe în controlul balonului. Prima repriză a aparținut bicăzenilor, așa-zisele gazde, care au avut câteva ocazii de a deschide scorul prin Meiuș (min. 5) și Niculescu (min.16), dar aceștia au ratat cu adevărat copilărește. În minutul 40, Colnic, care a fost cel mai periculos vârf de atac al romașcanilor, a fost pe punctul de a înscrie, la un corner, în urma căruia balonul s-a strecurat nestingherit, printr-un buchet întreg de jucători. În repriza secundă, romașcanii au atacat cu mai multă insistență, dar au ratat un foarte mare număr de ocazii. Golul victoriei a fost însris de același Colnic (min. 70), care a preluat un balon de la un apărător, s-a introdus curajos în dispozitivul advers, l-a driblat pe Ilie și a șutat periculos, pe lângă Vasilache ieșit exagerat din poartă. După eșecul de proporții de la Bacău, (0-6 cu Letea) Cimentul a dorit mult să se reabiliteze în ochii suporterilor locali. Dacă nu a reușit, aceasta se datorează în mare măsură lipsei de rodaj a jucătorilor, care au încă posibilități de pregătire modeste. Ei manifestă multă vitalitate, au viteză corespunzătoare în câmp, dar sunt mărunți de statură și un pic demoralizați. Să sperăm că își vor reveni curând și vor realiza mult doritul reviriment. (C. I. Munteanu, Ceahlăul, joi, 20 martie 1969)

Clasament :

1. Știinta Bacău  17  13    2    2     38-8     28
………………………………………………………………
7. Victoria           17    8     3    6    25-22   19
………………………………………………………….
14. Cimentul       17     4     4    9    17-30    12

Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Divizia B:  Steagu Roșu Brașov-Ceahlăul 3-0 (1-0)

– Stadionul Tineretului: 6.000 de spectatori ;

– Condiții de joc: timp răcoros, teren dezghețat cu mici insule de zăpadă ;

– Arbitrul: Dumitru Isăcescu (București)-satisfăcător ;

– Formații: Steagu Roșu: Papuc-Ivăncescu, Jenei, Alecu, Rusu, Pescaru, Balint, Necula, Florescu, Gane și Gortfi ;

Ceahlăul: Argeșanu-Onica, Iencsi, Gh. Aurel, Zaharia (Nicoară), Dragu, Seceleanu, Stănculescu, Pătrașcu, Negustoru, Meder ;

Au marcat: Florescu (de două ori) și Necula. Cei mai buni jucători de pe teren : Pescaru, Balint, Necula de la brașoveni și Argeșanu de la oaspeți ;

– Raport de cornere: 17-3 (15-1) pentru Steagu Roșu

Iarna a jucat o nouă festă brașovenilor, făcând ca fotbaliștii să nu se bucure de un gazon zvântat, nici la ”ora” echinocțiului de primăvară. Disputată în condiții vitrige de joc, partida dintre Steagu Roșu și Ceahlăul s-a redus la un duel fizic (spectaculos), pe care brașovenii l-au câștigat fără drept de apel. Imprimând întâlnirii un ritm alert, stegarii au deschis…focul chiar în primul minut, creând adevărate ”bulevarde” prin apărarea aglomerată a Ceahlăului. Asediul brașovenilor la poarta lui Argeșanu avea să se soldeze cu un impresionant raport de cornere (17-3), cu 28 de șuturi, dintre care 17 pe spațiul porții, cu 2 bare și cu… o victorie la scor de forfeit. Obligați să suporte asaltul debordant al stegarilor, pietrenii au mizat pe un joc calm și organizat în apărare, lăsând o bună impresie prin intervențiile lor corecte (primul fault s-a comis în min. 14). Eforturile depuse însă de oaspeți pentru stăvilirea acțiunilor de atac ale brașovenilor s-au repercutat serios asupra ofensivei lor. Astfel, în prima repriză oaspeții s-au limitat doar la câteva atacuri individuale, ratând prin Stănculescu unica ocazie, pentru ca în repriza secundă ei să construiască câteva acțiuni mai periculoase, care l-au pus în mișcare pe portarul Papuc. Celălalt portar, Argeșanu, care în ciuda celor trei goluri primite, a cules aplauze la scenă deschisă pentru intervențiile sale. Necula de la brașoveni a profitat în prima repriză de forma slabă a fundașului Zaharia, contribuind la realizarea unui șir de ocazii, iar la reluare a continuat să rămână cel mai periculos atacant al gazdelor, înscriiind în minutul 85 cel de-al treilea gol al stegarilor, la capătul unei acțiuni personale. Celelate două goluri au fost marcate de jucătorul Florescu. (Ștefan Pervulescu, Brașov, Ceahlăul, marți, 25 martie 1969)

Clasament :

1. Poli Galați  18   11   3   4    28-15    25
……………………………………………………….
6. Ceahlăul    18    9    3    6    22-17    21

Divizia C: Cimentul Bicaz-Foresta Ciurea 1-0 (1-0)

Duminică, pe stadionul din Bicaz, susținătorii Cimentului au avut în sfârșit prilejul să-și vadă echipa la lucru pe teren propriu. După o absență de câteva luni, cimentiștii au evoluat acasă și au debutat pe anul 1969 cu o victorie. Jucând cu mai multă hotărâre, animați de dorința de a învinge, elevii antrenorului Vasile Chelaru au reușit să-și adjudece victoria în fața unui adversar mediocru care a hărțuit totuși permanent apărarea bicăzenilor. Începutul jocului lăsa să se întrevadă o victorie categorică a localnicilor. Rând pe rând ratează Niculescu, Uță, Meiuș, Ungureanu. Minutul 27, însă consemnează o fază de toată frumusețea care aduce de fapt golul prin care Cimentul avea să-și asigure victoria : Uță șutează de la 18 metri în bara transversală, mingea revine puternic în teren, de unde Niculescu reia, incomod dar… sigur, în plasă: 1-0. După gol se ratează încă trei-patru ocazii clare, iar apoi jocul devine confuz. După pauză Cimentul joacă nesigur, mai ales în apărare, unde cei 4 fundași greșesc elementar, dând posibilitatea adversarilor să-și creeze situații de șut. Trebuie atrasă atenția apărării imediat asupra sincronizărilor acțiunilor defensive și mai ales asupra felului în care se face deposedarea de balon. Fluierul final găsește ambele echipe epuizate și mulțumite de rezultat. În mod serios se atrage atenția biroului secției de fotbal a AS Cimentul, conducerii consiliului asociației orășenești să-și rezolve neîntârzit problemele organizatorice care-i revin. Cimentul trebuie și poate rămâne în divizia C. Acest lucru trebuie să-l dorească nu numai antrenorul și jucătorii. Este necesar să contribuie în egală măsură și consiliul asociației, spectatorii și, mai ales, conducerea fabricii. (N. H. Sorin, Ceahlăul, miercuri, 26 martie 1969)

Divizia C: Victoria Roman-Fulgerul Dorohoi 6-0 (2-0)

Pe un vânt tăios și un soare cu dinți, aproximativ 1.500 de romașcani iubitori ai fotbalului au asistat duminica trecută, pe stadionul 23 august din localitate, la partida dintre echipele Victoria Roman și Fulgerul Dorohoi. Jocul a avut două reprize distincte. În prima, echipa gazdă a prestat un joc mult sub posibilitățile sale, oaspeții nu au insistat prea mult nici măcar în apărare, cele două goluri înscrise în favoarea romașcanilor fiind realizate de jucătorii de la Fulgerul care au înscris în propria poarta.În această primă parte a jocului, echipa gazdă a practicat un joc lipsit de orizont, fără o orientare clară, lipsit de omogenitate. Cu toată dominarea teritorială, gazdele nu au reușit să înscrie. În repriza a doua, jocul gazdelor a căpătat o cu totul altă orientare datorită indicațiilor date la pauză de către antrenor. Am asistat acum la adevărate faze de fotbal terminate cu goluri care mai de care mai frumoase: în minutul 48, la un fault clar în careu asupra lui Colnic, Panciu execută, portarul de la Fulgerul nu poate reține și scorul se majorează la 3-0. Cel mai frumos gol al meciului este înscris în minutul 58, prin Konig, din vole, la o centrare cu capul a lui Colnic. În sfârșit, Colnic, cel mai activ atacant al gazdelor, înscrie două goluri în minutele 63 și 73, fixând scorul final al partidei: 6-0. Victoria a aliniat formația: Bădici-Zăloagă, Moraru, Monu, Zavera, Dumitrache, Panciu, Sooș (Konig), Iacob, Colnic și Tifirel. (G. M. Groapă, Ceahlăul, miercuri, 26 martie 1969)

Clasament:

1. Știința Bacău   18   14   2   2      41-9    30
……………………………………………………………..
6. Victoria             18   9    3    6     31-22   21
………………………………………………………………
12. Cimentul         18   5     4    9    18-30   14

Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Divizia B: Victorie clară și un meci al ratărilor

Ceahlăul Piatra Neamț-Gloria Bârlad 5-2 (3-2)

Aproape nu există relatare fotbalistică din ultimul timp în care reporterii să nu amintească de influența negativă pe care o exercită starea proastă a terenurilor asupra spectacolului fotbalistic. Nu știu ce imagine artistică plastică aș mai putea găsi când reporterii ziarului Sportul au arătat că meciurile s-au desfășurat pe un teren mlaștină, pe un teren moale ca marmelada. Deși la Piatra Neamț, n-a fost chiar așa, terenul a constituit totuși un adversar destul de serios pentru componenții ambelor echipe, solicitând jucătorii la maximum, bălțile, noroiul, jucându-le multe feste. Sarea și piperul acestui meci l-au constituit evoluția interesantă a scorului (de la 2-0 pentru Ceahlăul, 2-2 și 5-2 pentru localnici), barele pe care le-a avut Ceahlăul, și numeroasele ocazii ratate de gazde. Primul gol a fost marcat de Negustoru: el trimite mingea printr-un șut-centrare, balonul depășește întreaga apărare, inclusiv pe portarul Szalad și poposește în poartă. Al doilea gol a fost marcat de Meder dintr-o centrare venită de la Negustoru. Adversarii nu se lasă intimidați și în minutul 30 reduc din handicap prin Kiuș și mai apoi prin Benyovski. Bucuria le-a fost însă de scurtă durată. Meder, în zi bună, face ca echipa pietreană să ia din nou conducerea înscriind un foarte frumos gol cu capul, plasat, trimițând mingea pe sub portar. În parte a doua oaspeții sunt depășiți în toate compartimentele, terenul le-a sleit puterile, în timp ce pietrenii mai au resurse pentu a forța majorarea scorului. Reușesc acest lucru de două ori după 18 minute de la reluarea partidei prin Pătrașcu care preia o minge pasată de Stănculescu, și cu 10 minute înainte de finalul partidei prin Meder: Negustoru execută o lovitură indirectă, mingea trece peste toți jucătorii din fața porții oaspeților și ajunge la Meder care o trimite, din nou cu capul, pe lângă bară în plasă. E ultimul gol, dar victoria pietrenilor putea fi mult mai concludentă. Meciul de duminică poate fi numit și meciul ratărilor. Pietrenii au ratat situații cum rar se întâlnesc. Meder, de pildă, de la 3-4 m, a trimis în bară fără să aibă pe nimeni în față. (B. Emilian, Ceahlăul, marți, 1 aprilie 1969)

Clasament:

1. Poli Galați 19    12     3     4    29-15     27
…………………………………………………………….
6. Ceahlăul   19    10    3    6      27-19     23

VOLEI

Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Divizia A: Medicina București-Ceahlăul Piatra Neamț 2-3

După o serie de insuccese, iată o surprinzătoare victorie în deplasare asupra unei echipe cu reale pretenții, cel puțin pe teren propriu. Totuși, cu un surplus de voință, pietrencele reușesc să-și adjudece victoria finală. Începutul meciului este destul de promițător pentru echipa pietreană, care jucând fără greșeală reușește în scurt timp să conducă cu 9-2 și cu 12-6, dar o serie de greșeli elementare permit medicinistelor să câștige setul la 13. O altă suită de greșeli în tabăra pietreană și iată că setul al doilea este pierdut la 5. Așadar, Medicina conduce cu 2-0 și se întrevedea o victorie în trei seturi a acesteia. O dată cu începerea setului al treilea, pietrencele se mobilizează, revin puternic și câștigă destul de ușor la 7. Al patrulea set este ceva mai disputat dar dă câștig de cauză tot echipei noastre, care se impune cu 15-12 și egalează la seturi: 2-2. În ultimul set, Ceahlăul are un început puternic, reușind să conducă cu 4-1 și 10-5. Câteva  momente de relaxare erau să ne coste pierderea meciului, fiindcă fetele de la Medicina joacă mai bine, conduc cu 12-10 și 14-12. Cu un ultim efort de voință egalam la 14, ca în final să câștigăm setul cu 16-14 și meciul cu 3-2. La realizarea acestei victorii foarte prețioase privind poziția în clasament, și-a adus contribuția înteaga echipă. Menționăm totuși jocul excepțional al căpitanei echipei, Ana Gheorghe. Tot din echipa pietreană evidențiem pe Moraru Luiza și Popa Iulia. Această victorie trebuie să ne facă să privim cu luciditate viitoarele întâlniri și să ne dea un impuls în pregătirea echipei. (G. Burduja, Ceahlăul, vineri, 28 martie 1969)

Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Divizia A: Ceahlăul Piatra Neamț-IEFS București 3-1 (8, 14, -10, 11)

Confirmând forma bună în care se află prin victoria anterioară în deplasare, jucătoarele de la Ceahlăul au câștigat și de data aceasta. Este o victorie clară asupra unor adversare care au luptat până la epuizare pentru ca rezultatul să le fie favorabil. Toate acestea nu au făcut decât să ne dea un spectacol voleibalistic de bună valoare tehnică, oglindit atât de rezultat cât și de durata meciului-95 de minute. Meciul începe cu câteva schimburi de servicii, timp în care echipele se studiază reciproc, fiecare căutând punctele vulnerabile ale adversarelor. Pietrencele joacă din ce în ce mai bine, aproape fără greșeală, reușind să-și adjudece primul set la 8. Bucureștencele, având viziunea unei înfrângeri categorice și, totodată zona retrogradării, încearcă să se impună. De partea cealaltă a fileului, echipa pietreană atacă în forță, blocajul funcționează fără greșeala ca și linia a doua, drept pentru care câștigăm setul al doilea la 14. Sigură pe victorie, formația Ceahlăul își permite câteva momente de relaxare, fapt de care profită echipa IEFS și nu mai poate fi oprită de a nu câștiga setul la 10. Stimulate de câștigarea acestui set, studentele încearcă să se impună și în continuare, dar echipa pietreană se mobilizează și dă o replică foarte puternică, lucru care le va aduce câștigarea setului la 11 și a meciului cu 3-1. După jocul prestat, putem evidenția întreaga echipă Ceahlăul care, respectând cu strictețe de data aceasta indicațiile foarte bine orientate ale antrenoarei, prof. Maria Săvinescu (atac în forță, dublaj la blocaj etc.) a repurtat o meritată victorie. Din echipa studentelor s-au remarcat Popescu Doina, Totoreanu Stela și Pripiș Marcela. Dorim și pe viitor ca în cadrul echipei noastre de volei să domnească același optimism și încredere în propriile forțe, ca jucătoarele să abordeze cu  aceeași seriozitate partidele pe care le mai au de susținut. (G. Burduja, Ceahlăul, miercuri, 2 aprilie 1969)

POPICE

Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Campionatul republican de popice pe echipe (faza municipală)

Timp de 3 săptămâni, pe arena AS Hârtia Piatra Neamț s-a desfășurat etapa retur a campionatului republican masculin, pe echipe, la popice, faza municipală. Îmbucurător este faptul că la acest campionat participă pentru prima dată și AS Voința Piatra Neamț care a prezentat un lot de jucători tineri cu reale calități. Superioară în turul acestui campionat precum și în retur, echipa Relonul Săvinești, având în componență pe jucătorii I. Zaharia, M. Popa, Al. Badea, I. Schiferneț, M. Petruca și V. Tărcuță, a cucerit titlul de campioană a municipiului Piatra Neamț în anul 1969. Ea va reprezenta municipiul la etapa județeană ce se va desfășura la Roman între 28 și 30 martie. (Corneliu Nemțeanu, Ceahlăul, vineri, 28 martie 1969)

Articolul precedentDruţu şi Băbeanu convocate la naţională
Articolul următorPrimele medalii naționale ale schiului pietrean