0:00

”Ceahlăul” își face o datorie de onoare în a continua această rubrică în cinstea tuturor celor care au promovat sportul nemțean, sportivi, antrenori, ”sponsori”, ziariști sau, pur și simplu, iubitorii ai sportului. Este interesant și plin de învățăminte să poți vedea începuturile unui fenomen, să vezi entuziasmul, dar și greutățile, să constați continuitatea, dar și eșecurile, să urmărești traiectoriile unor personalități complexe. Sportul nemțean, credem noi, merită acest efort, atât cât putem noi să-l facem și așteptăm alături pe oricine are date interesante care să se integreze în acest demers. (A. MOISE)

DIVIZIA NAŢIONALĂ ŞCOLARĂ

     Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Baschet băieți

Școala Sportivă Piatra Neamț – Școala Sportivă Bacău 84- 45

Lidera seriei a suferit o înfrângere de proporții la Piatra Neamț, datorită unui joc foarte dezorganizat, practicat atât în atac cât și în apărare. În schimb, baschetbaliștii noștrii s-au dovedit a fi în mare vervă, dominând curajos panoul advers prin atacuri rapide sau aruncări precise de la semidistanță. În repriza secundă mai ales, combinațiile lor subtile au abundat, stârnind deruta partenerilor din Bacău, care dintr-o echipă cu veleități s-a transformat într-una cu totul mediocră. Din echipa pietreană remarcăm sobrietatea coordonatorului de joc Domnu Benone, inteligența și precizia lui Lututovici C. și Mătase S., ambiția lui Vornicu Adrian și Chiriac Mihai, ultimul puțin cam nervos. Punctele au fost realizate de Lututovici (20), Spiridonescu (19), Vornicu (15), Mătase (14), Domnu (8) și Chiriac (8).

Volei fete

Liceul Pedagogic Bârlad – Școala Sportivă Piatra Neamț 0-3

Jocul de la Bârlad s-a terminat după numai 65 de minute, cu o victorie categorică a elevelor din Piatra Neamț. S-au remarcat în mod deosebit: Anca Neamțu și Angela Stote.

Volei băieți

Dinamo București – Școala Sportivă Piatra Neamț 0-3

O prețioasă victorie în deplasare a elevilor noștri, după numai o oră de joc, obținută printr-o comportare foarte bună. Oaspeții au fost superiori dinamoviștilor, atât în apărare care a funcționat foarte organizat, cât și în atac, unde Bârlea Dan a fost de fiecare dată inspirat. De altfel, el a fost cel mai bun jucător de pe teren. Mai evidențiem pe Notaru Traian și Zvolinschi Adrian. (Ceahlăul, vineri, 31 ianuarie 1969)

Concurs de săniuțe dotat cu trofeul “Săniuța de argint”

Comitetul municipal UTC Piatra Neamț, în colaborare cu comisia de schi a CMEFS, a organizat în parcul Cozla un atractiv concurs de săniuțe (faza municipală), dotat cu trofeul “Săniuța de argint”, pentru elevii liceelor și școlilor profesionale. Concursul a fost inițiat de CC al UTC, cu scopul petrecerii plăcute și recreative a timpului liber al elevilor, precum și în vederea promovări în țara noastră a acestui sport devenit olimpic. Concursul s-a desfășurat individual pe o lungime de 500 m, la o singură categorie de săniuțe, separat pentru băieți și fete. Plecarea s-a dat de la rondul întâi (Cercul Gospodinelor), iar sosirea a fost stabilită la rondul doi (Colibele Haiducilor), traseul parcurgând multe puncte dificile, cu viraje de 90 de grade. Din cele 5 școli participante – Liceul nr. 3, Școala profesională Auto, Grupul Școlar Forestier, Grupul Școlar Chimie, și Liceul nr. 2 (Liceul Petru Rareș nu a participat) – elevii Liceului nr. 3 s-au dovedit de a dispune de remarcabile calități, ocupând primele trei locuri și calificându-se astfel la etapa pe județ. Iată ordinea sosirii : Cațaide Dan, Dăscălescu Dan și Andronic Benone. Și la fete lupta a fost la fel de strânsă, pârtia având același grad de dificultate. De data aceasta calificarea pentru etapa pe județ a fost împărțită între Liceul nr. 3 Piatra Neamț (Radu Mariana) și Liceul Industrial de Chimie (Cășeru Carolina și Carnaru Maria). Dacă majoritatea concurenților a fost prezentă pe pârtie, nu același lucru l-au făcut profesorii de educație fizică, reprezentanții comitetelor UTC sau ai comisiilor sportive din școli, care nu au ținut să-și urmărească elevii, respectiv colegii, în concurs. (Bogza Vasile, șeful comisiei sport a Comitetului Municipal UTC Piatra Neamț, Ceahlăul, miercuri, 29 ianuarie 1969)

SCHI

Cupa ziarului Ceahlăul la schi

Redacția ziarului Ceahlăul, în colaborare cu CJEFS Neamț, organizează duminică, 2 februarie, în cinstea alegerilor de deputați de la 2 martie, prima ediție a Cupei ziarului Ceahlăul la schi, la care sunt invitați să participe toți amatori de schi din județ. Concursul se va desfășura pe pârtia Cozla, începând de la ora 9, la următoarele categorii: copii, juniori, seniori – băieți și fete – și va consta în câte o manșă de slalom și coborâre dirijată contra cronometru. La probele rezervate juniorilor vor lua parte și sportivi din Predeal, Sinaia, Brașov și Bușteni. (Ceahlăul, joi, 30 ianuarie 1969)

Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Campionatul republican de juniori-faza județeană

Duminică a avut loc la Piatra Neamț, pe pârtia Cozla, etapa județeană a campionatului republican de schi destinată juniorilor. În momentul de față, avem voie să spunem că la Piatra Neamț se pot desfășura concursuri de schi de anvergură, dată fiind această dovadă mai mult decât promițătoare. Concurenții în număr destul de mare (45), au avut de înfruntat temperatura scăzută și o pârtie “betonată” din cauza stratului de gheață, incoveniente care nu au influențat în prea mare măsură rezultatele celor două disputate manșe de slalom. La juniori mari s-au remarcat: Dan Dascălu, Olteanu Cristian și Buruiană Viorel. La juniori mici s-au distins: Cârtiță Florentin, Feldi Mihai și Agafiței Costel. La junioare cea mai bună a fost Lașcu Doina, în care se pun cele mai multe speranțe în finala campionatului republican de la Predeal. În deschidere, a avut loc etapa municipală a campionatului național de copii. Iată-i pe primii clasați: Sandu Cristian, Călinescu Dan, Blagovici Cristian, iar la fete câștigătoare a fost desemnată Hlivor Carmen. (prof. Dumitru Terbescu, Ceahlăul, vineri, 31 ianuarie 1969)

Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Concursul de schi dotat cu Cupa ziarului Ceahlăul

* Dascălu Dan, Cristian Olteanu din Piatra Neamț, Mihăilescu Claudia din Brașov și Maria Roșculeț din Predeal-deținătorii trofeelor oficiale

Duminică dimineața s-a desfășurat pe pârtia Cozla din Piatra Neamț, în prezența unui public numeros, prima ediție a Cupei ziarului Ceahlăul la schi, competiție organizată de redacție, în colaborare cu CJEFS Neamț, în cinstea alegerilor de deputați de la 2 martie. La acest concurs, dedicat popularizării acestui sport, au fost invitați să participe un număr mare de sportivi din Brașov – conduși de profesorul Ion Oprea, antrenorul lotului național de tineret, și din Predeal – însoțiți la Piatra Neamț de prof. N. Șuteu, care alături de elevii Școlii Sportive din Piatra Neamț, sub conducerea profesorului Dumitru Terbescu, au furnizat ceva din nota gravă a marilor competiții de anvergură. Pârtia s-a menținut într-o stare nesperat de bună, iar eforturile organizatorilor au fost răsplătite în timpul celor 3 ore de concurs de reușita acestei utile confruntări între speranțele județului nostru și tinerii schiori ai celor două importante centre de schi ale țării. S-au desfășurat două manșe de slalom uriaș rezervate seniorilor și juniorilor, și o manșă de slalom uriaș destinată copiilor. Configurația dispunerii porților a fost stabilită de fostul campion republican la schi Puiu Dragomirescu, invitat de onoare al comisiei de arbitraj a concursului. La proba rezervată juniorilor o comportare excelentă a avut-o campionul județului nostru, Dan Dascălu, care a dominat cele două manșe, obținând rezultatele cele mai bune înregistrate pe pârtie în cadrul concursului. La copii s-a impus Cristian Olteanu din Piatra Neamț. Campioana la junioare a județului nostru, în care ne puneam legitime speranțe – Doina Lașcu – a suferit un accident la ieșirea din sosire, în urma primei manșe, fiind nevoită să părăsească concursul, deși obținuse un timp care îi dădea dreptul să intre în posesia trofeului destinat junioarelor. O mențiune specială: cea mai tânără concurentă a competiției în vârstă de 7 ani, a  aparținut județului nostru – Meder Carmen. (Ceahlăul, marți, 4 februarie 1969)

FOTBAL

Antrenorul Petre Steinbach are cuvântul (3)

“Echipa noastră se teme de un singur public: cel din Piatra Neamț”

Mă întorc la analiza formulei aplicate, enunțată și în capitolele anterioare, pentru a se aprofunda puțin soluția pe care, deocamdată, o găsesc cea mai conformă posibilităților individuale ale jucătorilor de la Ceahlăul Piatra Neamț. Asadar, atribuim acum o importanță egală atât jocului în apărare, cât și jocului în atac, așezându-ne și acționând 1-4-2-4, indiferent dacă jucăm pe propriul teren sau pe cel al adversarilor noștri.

Echipa mai trece o dată prin chinurile facerii…

În primul rând am trecut la o nouă schimbare a formației, căutând jucătorul cel mai indicat pentru fiecare din posturile echipei în concepția menționată. Astfel Dragu din vârf de atac a ajuns mijlocaș, dând un randament superior. Pe Negustoru din extremă l-am învestit vârf de atac. Un al doilea vârf de atac am făcut și din Pătrașcu, plasându-l pe Meder pe extremă, acesta având însă sarcina specială să schimbe locul cu Pătrașcu atât în cursul unor faze de joc cât și temporar, pe diferite perioade ale meciului.

“De acum înainte nu mai pierdem niciun meci”

Au mai survenit și câteva schimbări forțate: câteva suspendări pentru motive de indisciplină au dus la reducerea numărului de apărători, de aceea Onica din mijlocaș a trecut fundaș; totodată a fost utilă introducerea tânărului Ciocârlan în meciul oficial cu Câmpina (debut), schimbat la pauză, însă reintrodus în partida de la București cu Electronica Obor, după care a fost permanetizat în echipă până la sfârșitul turului. A venit, în fine, momentul când echipa s-a cristalizat – își găsise formula – din punct de vedere tehnic, iar din punct de vedere moral se realizase un climat excelent, bazat pe prietenie, colaborare și calm, la care am încercat să aduc și aportul meu de optimism, deoarece realmente aveam motive să fiu optimist. Când după etapa a opta, la un final de analiză, am spus băieților: “De acum înainte, până la sfârșitul campionatului de toamnă, nu vom pierde niciun meci!” unii dintre ei m-au privit mirați. Dar s-au convins ulterior că nu vorbise un amator de pronosport, ci antrenorul care își cunoștea de acum elevii și avea o deplină încredere în posibilitățile lor.

Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Publicul pietrean împotriva echipei?

Iată o întrebare pe care n-aș fi crezut să mi-o pun vreodată, mai ales la Piatra Neamț, oraș pe care îl cunosc și îl iubesc și care are oameni atât de minunați. Mărturisesc, este singurul meu motiv de întristare după o activitate de aproape jumătate de an la poalele spendidelor piscuri modovene. Melancolia care mă încearcă e cuprinsă într-o singură întrebare, dar o întrebare dramatică: de ce echipa Ceahlăul joacă mai bine în deplasare și mai slab acasă? Căci acesta este un fapt indiscutabil. Sunt convins că jucătorii doresc să se afirme în fața publicului lor. Mai mult, pot să afirm, cu toată tăria, că ei se pregătesc în modul cel mai scrupulos în acest scop. Publicul nostru se manifestă însă ostil față de unii jucătorii și uneori chiar față de întreaga echipă. La prima execuție tehnică greșită, la o intercepție care nu reușește, sau o preluare eșuată, rafale întregi de invective și cascade de huiduieli se prăvălesc peste cei “vinovați”. Cred că publicul trebuie să susțină echipa pe teren  și chiar în afara câmpului de joc, pentru ca astfel jucătorii să aibă senzația permanentă a afecțiunii care-i înconjoară, căci aceasta le va transmite întotdeauna un sentiment de mândrie și de responsabilitate. Poate nu se cunoaște acest lucru, dar vi-l spun acum: Ceahlăul figurează printre echipele românești de fotbal cu cel mai mic număr de susținători. (Ceahlăul, sâmbătă, 8 februarie 1969)

Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Meci amical de fotbal

Ceahlăul Piatra Neamț-CFR Pașcani 3-0

Partida a fost mai aprinsă (se întâlneau în definitiv foștii cu actualii elevi ai antrenorului Virgil Rizea și ambițiile subterane ale meciului nu au întârziat să răbufnească). Oaspeții au încercat tot felul de soluții tactice, introducând la un moment dat în teren un junior de vârstă fragedă. Totul a fos în zadar. Scorul putea fi mult mai categoric în favoarea Ceahlăului, care s-a mișcat suplu și, uneori prin Dragu și Gheorghe Aurel, cu multă eleganță (întocmai patinatorilor rutinați). În schimb, Iencsi, deși a fugit mult, a fost nu o dată surprins pe picior greșit în apărare. Pierderea reflexelor are cauze multiple. Buni în atac: Pătrașcu și Negustoru, fiecare autorul câte unui gol spectaculos, adevărat val de căldură pentru public. Cel de-al treilea gol a fost opera lui Rențea, nou promovat în echipă, care ca și Nicoară, se dovedește un talent evident, puțin însă cam lent și emotiv. Celălalt proaspăt cooptat, Stănculescu, pare o copie cu indigoul lui Pătrașcu, pentru extrema stângă, dar mai are de revizuit unele capitole din urmă. Alți restanțieri: Zaharia și Seceleanu. (Cristian Livescu, Ceahlăul, marți, 11 februarie 1969)

BOX

Ceahlăul Piatra Neamț-Nicolina Iași 16-8

Lipsa unei experiențe competiționale a fost evidentă în gala de box de sâmbătă seara, începând cu organizarea defectuoasă și terminând cu comportarea abuzivă pe ring a gazdelor, (mai ales în ultima partidă Iovu Nicolae și Onțanu Mihai). Lotul antrenorului Constantin Maxim are încă multe de învățat și întâlnirea cu o echipă la care au evoluat nu mai puțin de cinci componenți ai lotului republican de juniori, a constituit o încercare din cele mai serioase. Rezultatul nu are de ce să ne impresioneze, dacă ținem cont că el se bazează pe multe decizii pripite, nejustificate. Doar două întâlniri au atras în mod deosebit atenția, fiind pe drept apreciate și de publicul prezent în sală: cea dintre C. Bumbu și D. Cănilă (Nicolina) în care sportivul nostru a avut o revenire puternică în ultima rundă, deși până atunci fusese copleșit de adversarul său, iar cealaltă din Ion Caia ( rezistent și cu multe acțiuni inteligente) și Petre Toth. În rest, dispute anoste, în care arbitrii de ring și-au făcut datoria sporadic. Din nereușita galei, învățăminte pot trage atât organizatorii, cât și antrenorii și jucătorii. Nu am reușit să sesizăm între tinerii noștri reprezentanți pe vreunul în care să ne punem cât de cât speranțe. Iar ceilalți, mai vârstnici, au sucombat deja în stadiul de “speranță”. De la Ceahlăul au boxat: Maxim Constantin, Laurențiu Ochiană, Petru Valeriu, Petru Mihai, C. Bumbu, V. Mardare, G. Beșleagă, Alexandru Furduiescu, Vasile Petre, Ion Caia, G. Madotto, Nicolae Iovu. (C. Munteanu, Ceahlăul, marți, 11 februarie 1969)

HANDBAL

Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cupa 2 Martie la handbal

În întâmpinarea alegerilor de deputați, în sala Ceahlăul au fost programate câteva partide în cadrul Cupei 2 Martie la handbal. În primul meci – Victoria Piatra Neamț-Progresul Tg. Neamț, gazdele au câștigat cu 6-0 prin neprezentarea echipei din Tg. Neamț. În cel de-al doilea meci s-au întâlnit formațiile Volanul Bicaz (antrenor Adamescu M.) și Voința Piatra Neamț (antrenor C. Nemțeanu). De la început, gazdele creează faze de atac reușite și iau conducerea prin șuturile imparabile ale lui Berescu I., Blaga C. și Curelaru C. Acest avans nu se păstrează, oaspeții cotraatacând periculos și menținând o egalitate nesperată pe tabela de marcaj până în minutul 21 (7-7). Cu un plus de ambiție, Voința reușește să încheie prima repriză în avantaj: 10-7. După pauză, handbaliști din Bicaz pornesc în atac mai hotărâți, își sincronizează acțiunile folosind contraatacul, reușesc să egaleze în minutul 42 (10-10), și nu mai cedează ințiativa până la fluierul final, scor 16-14. Voința a pierdut meciul din cauza nervozității, iar spre final a cedat și din punct de vedere fizic. Foarte bun arbitrajul prestat de profesorul Ovidiu Ţoc. (prof. Gh. Ciupercă, Ceahlăul, miercuri, 12 februarie 1969)

Articolul precedentUnic are şanse mici la play-off
Articolul următorMihai Ciuntea, autodidact la tenis