Spitalul Târgu-Neamţ are un nou director medical

Spitalul Târgu-Neamţ are un nou director medicalÎncepând cu data de 27 decembrie funcţia de director medical de la Spitalul Orăşenesc „Sf. Dimitrie” din Târgu-Neamţ va fi preluată de dr. anestezist George Carp. Acesta îl va înlocui pe chirurgul Caesar Lucachi, care a ocupat această funcţie timp de un an şi jumătate.

Contactat telefonic, dr. Caesar Lucachi ne-a confirmat: „S-a încheiat perioada de interimat pe această funcţie şi las locul celor mai tineri. Este mai degrabă o predare de ştafetă şi vă pot spune că este un lucru pozitiv pentru spitalul din Târgu-Neamţ faptul că dr. Carp va fi noul director medical. Este un doctor tânăr şi are o specialitate grea, respectiv cea de anestezist. Îi doresc mult succes!”

„Îl felicit pe domnul doctor Lucachi pentru activitatea sa de până acum pe funcţia de director medical şi-i doresc în continuare mult succes şi multă sănătate. De asemenea, şi noului director medical îi doresc mult suuces şi-l asigur de tot sprijinul meu”, ne-a declarat primarul Daniel Harpa.

C.T. STURZU

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora