somaj agentiaDoar 283 locuri de muncă pentru șomerii din județul Neamț sunt ofertate astăzi, 1 martie.

Cele mai multe sunt la firme private din zona Piatra-Neamț. Sunt 116 joburi disponibile în panificație, industria mobilei, materiale de construcții, comerț, confecții.

Spitalul Municipal de Urgență Roman, cel mai mare angajator (de stat) din zonă își face cunoscută pentru prima dată oferta de locuri de muncă prin intermediul Agenției de Șomaj Neamț. Unitatea sanitară caută 6 asistenți medicali debutanți și un economist, cu angajare pe durată nedeterminată. Concursurile vor avea loc în luna martie, dar astăzi expiră perioada de înscriere pentru două posturi de asistent medical. Spitalul Roman are nevoie și de 9 infirmiere, tot pe perioadă nedeterminată, conform ultimului anunț postat pe site-ul spitalului. Firmele private din zona Roman oferă alte 107 locuri de muncă în domeniile deja consacrate.

Din zona Târgu Neamț vin 59 de joburi, între care și două pentru șomerii cu studii superioare.

Orice detalii privind condițiile de muncă și angajatorii pot fi obținute la numărul de telefon 0233.237780 al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Neamț.

C.I.

Articolul precedentPoliţia Locală primeşte petiţii de la cetăţeni în 5 puncte fixe
Articolul următorPolițiștii au dat amenzi de 27.000 lei în week-end pentru nepurtarea măștii