De două săptămâni de când a fost schimbată conducerea, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț nu se mai confruntă cu lipsuri la echipamente de protecție, medicamente, dezinfectanți și materialele sanitare. Cu excepția unor sincope, ca cea de săptămâna trecută, când în magazie mai erau doar combinezoane simple, nu și din cele impermeabile, spitalul suport COVID 19 are tot ce-i trebuie. Cel puțin așa a declarat pentru publicația noastră Razvan Vasile Muraru, noul director financiar-contabil: „Ne-am încadrat în fondurile alocate de Consiliul Județean și ne-am făcut stocuri cu cele necesare, care ajung până la sfârșitul stării de urgență, adică până la jumătatea lunii mai. Dacă cele estimate împreună cu doamna manager și cu directorul medical nu vor fi suficiente, vom cere fonduri suplimentare. Acum, datorită noii conduceri a spitalului, situația este în regulă”.
Se știe care au fost problemele cu echipamentele de protecție și că fără sprijinul sponsorilor privați, nu puțini, care au ajutat spitalul de la începutul crize, ar fi fost mult mai mulți pacienți și cadre medicale infectate. Păstrând caracterul oficial al mandatului de criză cu care a fost învestit, directorul Răzvan Vasile Muraru a evitat să detalieze dacă, pe lângă sursele de finanțare disponibile, a apelat și la sponsori. Legea permite, toate spitalele cer ajutor, fiindcă piața este în criză și experiența sa din mediul privat poate fi de folos în vremuri de pandemie.
(C.I.)