0:00

* pacient: „Păi, cică s-a deschis. Mi-au spus să vin mâine pentru că astăzi se pregătesc pentru cineva care vine de la minister”
* primar Nicolae Sălăgean: “Să văd odată că se taie panglica și… gata”
* manager Valentina Haidău: “Știți cât de greu a fost și câtă muncă s-a dus?”

În curtea Spitalului Bicaz, ieri, 10 noiembrie, la primele ore ale dimineții, după 3 ani de liniște dureroasă, era forfotă. Porțile, larg deschise, iar la intrarea în curtea unității spitalicești o placă nou-nouță care ne informează despre compartimentele și serviciile medicale ce pot fi oferite de personalul medical din Ambulatoriu. Aproape de curtea spitalului, vreo trei persoane se uită mirate la cei care aleargă în stânga și în dreapta prin curtea spitalului.

O altă persoană iese din clădirea unității medicale. A fost la Compartimentul de Primiri Urgențe și, asemeni unui candidat ieșit din sala de concurs, este luat la întrebări de curioșii care nu au intrat încă…. „Am o problemă la picior, nu e ceva grav, dar am venit să văd dacă s-a deschis, că așa vorbește toată lumea”, a spus o femeie care tocmai ieșise din spital. „Și?”, întreabă mirați ceilalți. „Păi, cică s-a deschis. Am vorbit cu cei de acolo și mi-au spus să vin mâine pentru că astăzi se pregătesc pentru cineva care vine mâine de la minister… Mâine sunt pe capul lor. Bine că măcar acum știu că e adevărat.”

Spitalul Bicaz – Ziua Zero: “Lustrul” pentru Bănicioiu, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Înaintăm pe lângă ambulanțele care n-au avut odihnă cât timp a fost închis spitalul, deoarece substația de aici a funcționat fără întrerupere, și ne oprim în dreptul câtorva oameni care muncesc de zor la „lustrul” unor geamuri. Între timp, suntem întâmpinați de managerul spitalului care ne confirmă că spitalul a fost deschis. „În sfârșit, s-a deschis. Știți cât de greu a fost și câtă muncă s-a dus?”, întreabă managerul Valentina Haidău. De altfel, cel mai bine o știu cei care au așteptat în durere și au fost puși pe drumuri din cauza unui ordin care s-a executat în doi timpi și trei mișcări. În două zile, spitalul a fost închis și personalul împărțit pe la celelalte spitale din județ. Atât timp le-a luat celor care au avut în mâini puterea de a decide dacă locuitorii din Bicaz și împrejurimi au dreptul să fie tratați sau nu. Acum, nici măcar când s-a deschis, mulți nu știu ce să mai creadă.

Organizatoric, spitalul pare pus la punct. Deocamdată, cu statut de interimat, la cârma spitalului există și o echipă de conducere. Manager este Valentina Haidău, cea care înainte de închiderea spitalului a fost contabilă-șefă. Alături, pe postul de director medical, tot ca interimar, a fost numită medicul Pușa Crețu, fost director medical la Serviciul de Ambulanță Neamț. Așa cum ne-a spus Valentina Haidău, aceasta este întreaga echipă ce va trebui să dea piept cu toate provocările implicate de redeschiderea spitalului. „Fiind o unitate mică avem doar compartimente. Din această postură nu suntem obligați să alocăm un post pentru director de îngrijiri medicale și, tot din acest motiv, nu vor exista posturi de asistenți șefi”, a adăugat managerul Haidău.

În acest peisaj, astăzi, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu vine să vadă în ce condiții se deschide Spitalul Bicaz. Primarul orașului, Nicolae Sălăgean ne-a declarat că după mult așteptatul moment al redeschiderii a rămas în inimă cu o umbră de scepticism. „Îi înțeleg pe cei care nu mai cred nici în acest ceas că spitalul este funcțional. Parcă nici eu nu mai am răbdare. Să văd odată că se taie panglica și… gata”, a spus primarul Sălăgean. La ieșirea din curtea spitalului porțile au rămas deschise, semn că, dincolo de ultimile pregătiri pentru oficialul de la capitală, personalul medical de acolo este oricând gata să respecte jurământul lui Hippocrate.

 Marian TEODOROF

“Salutăm deschiderea Spitalului din orașul Bicaz, care reprezintă o necesitate vitală pentru asistența medicală a locuitorilor de pe Valea Muntelui. Trebuie să scoatem în evidență contribuția dl. Culiță Tărâță, Președintele Consiliului Județean Neamț și a domnului primar Nicolae Sălăgean, care prin eforturile lor au făcut posibilă punerea în funcțiune a acestei unități spitalicești în folosul cetățenilor. Nu în ultimul rând trebuie apreciată înțelegerea și grija arătată de conducerea Ministerului Sănătății față de redeschiderea acestui spital atât de necesar populației din zonă” – Marian Enache, deputat colegiul 8 Neamț.

Articolul precedentVreau director, că am voturi
Articolul următorISU Neamţ: Intervenţii la incendii