spital bicaz (4)Compartimentul de Obstetrică-Ginecologie al Spitalului ”Sfântul Nicolae” din Bicaz are șanse să se redeschisă după ce, în urmă cu aproximativ două luni de zile, a fost închis din cauza plecării singurului medic cu specializarea amintită.

Cu toate acestea, veștile sunt pe jumătate îmbucurătoare deoarece, așa cum am fost informați de conducerea spitalului din Bicaz, cei doi medici cu care se poartă discuții ar putea fi angajați doar cu jumătate de normă, ceea ce înseamnă că se vor putea efectua consultații și se va putea interveni în regim de urgență doar după-amiaza.

Varianta unui doctor obstetrician care să ocupe definitive postul rămas vacant pare, pentru moment, una dificilă de pus în aplicare.

Este extrem de greu să găsești medici și aici nu mă refer doar la spitalul din Bicaz. Ne dorim ca pe lângă un obstetrician să aducem și un neonatology și un medic de urgențe. Am trimis adrese către centrele universitare, către Direcțiile de SănătatePublică, la coordonatorii de stagii. Cei care sunt din această zonă își doresc să lucreze la alte unități din țară, iar medicii din județ pe care am încercat să-i cooptăm în echipa noastră medical sunt deja angajați și nu au timp. Sperăm ca, în jurul datei de 15 octombrie, să reușim să dăm drumul Compartimentului de Obstetrică-Ginecologie, chiar și în varianta cu program redus. Astfel, vom reuși să acoperim o parte dintre consultații și urgenețele care se prezintă la noi”, a precizat dr. Letiția Damoc, managerul spitalului” Sf. Nicolae”.

În continuare, adresabilitatea pacienților la unitatea medicală din Bicaz este un foarte mare. Numai în luna august, peste 800 de cazuri au fost înregistrate doar la Compartimentul de Primiri Urgențe.

Deși maternitatea spitalului dispune de condiții bune, din causa lipsei de medici aceasta va rămâne în continuare închisă, pacientele de pe Valea Muntelui care urmează să nască fiind redirecționate către Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț. (M. TEODOROF)

Articolul precedentAlcool de contrabandă confiscat cu tot cu maşină
Articolul următorConducerea neatentă l-a costat viaţa! A pus în pericol şi viaţa a 4 pasageri!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.