Se pare că și florile pot înflori în afaceri ilegale. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău au descoperit un caz complex de evaziune fiscală și spălare de bani, după nu mai puțin de 19 percheziții domiciliare efectuate în județ.
Sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, anchetatorii au descins la locuințele mai multor membri ai aceleiași familii extinse din municipiul Bacău și comuna Letea-Veche, într-un dosar penal ce vizează infracțiunile de evaziune fiscală, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat.
Conform cercetărilor, începând cu anul 2023, persoanele vizate — înrudite între ele — ar fi obținut venituri din importurile de flori din Olanda, prin intermediul mai multor firme aflate sub controlul lor. Aceste flori ar fi fost comercializate în județele Bacău, Neamț, Brăila și Suceava, însă doar o parte dintre vânzări erau înregistrate contabil, pentru a evita plata integrală a taxelor către stat.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat bani, bunuri și probe, printre care:
- 456.496 lei
- 14.480 euro
- 520 lire sterline
- 800 dolari
- 130 kg de materiale pirotehnice
- mai multe cutii cu medicamente și suplimente alimentare ce conțin substanțe susceptibile de a fi interzise la deținere.



„Activitățile au fost realizate cu sprijinul criminaliștilor, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Bacău și al jandarmilor din Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău”, a declarat comisarul de poliție Cătălina Crețu, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.
✍️ Articol scris de Angela Croitoru




