Soți duși la pușcărie pentru că și-au omorât copilul

Soți duși la pușcărie pentru că și-au omorât copilulAlina Oana Manolache (39 de ani) și soțul ei Ioan Manolache (45 de ani) au fost ridicați de polițiști, în ziua de 31 iulie, și conduși la Penitenciarul Bacău, unde au fost încarcerați. Femeia a fost condamnată la 3 ani și 2 luni de închisoare pentru rele tratamente aplicate minorului și ucidere din culpă, iar soțul ei la 2 ani și 6 luni pentru rele tratamente aplicate minorului, respectiv prin omisiunea de a asigura o alimentaţie adecvată şi un minim de condiţii de igienă.

Fapta pentru care cei doi au ajuns după gratii a avut loc în Ajunul Crăciunului anului 2014. Oana Manolache i-a făcut baie copilului ei care avea 7 luni, cu apă clocotită. Băiețelul, care suferea oricum de malnutriție severă, a suferit arsuri grave pe o parte importantă din corp. Nici în aceste condiții părinții nu l-au dus la spital, ci l-au ”tratat” acasă cu niște unguent care nu i-a îmbunătățit starea. Copilul a murit din cauza arsurilor. Abia după aceste evenimente au intrat în scenă autoritățile care au dispus darea în plasament a celorlalți cinci copii minori, cuplul având 8 urmași.

C.M.

 

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora