Solidaritate în prima zi de școală

ghiozdane primarie 2014

15 elevi, care aparțin Școlii Gimnaziale Nr.1 din Piatra Neamț, au primit ghiozdane, rechizite și dulciuri pentru ca începutul noului an școlar să fie unul așa cum ar trebui. Copiii au primit ghiozdanele ca urmare a implicării cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Nr.1, care au răspuns afirmativ, și în acest an, proiectului „Fii voluntar în prima zi de școală!”.

Campania este o continuare a acţiunilor de voluntariat dezvoltate de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Neamţ şi urmăreşte promovarea voluntariatului în rândul inspectorilor şcolari, reprezentanţilor comunităţii, managerilor şcolari şi cadrelor didactice din unităţile de învăţământ. Directoarea școlii gimnaziale ne-a explicat că la această unitate elevii și părinții formează un grup compact care nu rămâne indiferent la nevoile celor din jurul lor.

„Trebuie să fim solidari cu cei care au nevoie, într-un moment al vieții lor, de un mic sprijin. Cu atât mai mult în acest mediu unde elevii trebuie să aibă accesul la un mediu sănătos și ferit de griji, în care să poată învăța fără să fie condiționați. Conducerea Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Piatra Neamţ, împreună cu cadrele didactice, am identificat 15 elevi din unitate, defavorizaţi social, şi le-am oferit ghiozdane complet echipate şi dulciuri prin sprijinul  Compexului Comercial Galleria Mall”, a spus prof. Anișoara Marele, directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Piatra Neamț. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Poliția a aplicat sute de sancțiuni în 48 de ore. Rezultatele controalelor intense de pe DN15

În ultimele 48 de ore, polițiștii au desfășurat acțiuni...

Bacău. Sprijin aero pentru salvarea unui bărbat căzut într-o râpă

Un bărbat de 42 de ani, din localitatea Cleja,...

Trei județe din Moldova sub avertizări de ninsori la munte, brumă și vijelii!

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări...

FOTO. Botoșani. În atenția conducătorilor auto – 2 accidente în doar 20 de minute

Două accidente de circulație au avut loc pe 20...

Trei județe din Moldova sub avertizări de ninsori la munte, brumă și vijelii!

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări...

Avertisment ANAF – apeluri telefonice frauduloase în numele inspectorilor antifraudă

Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția unor noi...

Accident la Roman – un autotren cu portocale s-a răsturnat pe carosabil

Actualizare: „În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat...

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...