Șoferul – orbit de soare, pietonul – ținut în viață de aparate

Un accident grav s-a petrecut în ziua de 13 iunie, pe strada Dimitrie Leonida, din Piatra Neamț, din cauza soarelui, care a orbit un bărbat de 33 de ani, aflat la volanul unui autoturism. Pentru câteva secunde, omul nu a mai văzut și a lovit, în plin, un pieton care traversa regulamentar.
”Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a precizat agentul șef adjunct Robert Costân, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”În cauză continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă”.
Bărbatul rănit, care are 42 de ani, este în stare foarte gravă, în secția de reanimare a Spitalului Județean Neamț. El a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, fractură craniană cominutivă, cu înfundare, și fracturi la ambele gambe. Pacientul se află în comă și este ținut în viață de aparate. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora