După ce un șofer beat a provocat un accident mortal, dar zilnic sunt găsiți conducători auto în trafic, deși au consumat alcool, polițiștii rutieri au acționat, în week-end, pentru depistarea celor care n-au aflat încă despre incompatibilitarea dintre băutură și volan.

etilotest 05 1”În doar trei zile, polițiștii rutieri au constatat 29 de abateri privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Având în vedere accidentele rutiere produse pe fondul consumului de alcool în ultima săptămână, poliţiştii au acţionat în acest week-end, pe raza întregului județ, pentru combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului. Astfel, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, poliţiştii nemțeni au oprit în trafic peste 500 de autovehicule şi au testat conducătorii auto pentru a verifica dacă se aflau sau nu sub influenţa alcoolului”.

Bineînțeles că nu doar etilotestul a fost grija polițiștilor rutieri, agenții observând și sancționând orice încălcare a codului rutier. În total au fost aplicate 386 de amenzi și reținute 47 de permise, dintre care 17 pentru consumul de alcool. Mai grav este că, din cele 18 infracțiuni constatate, 12 erau de ”conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului”.

Recomandările poliției pentru șoferi:

  • Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!
  • Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor. Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală, respectiv cu închisoarea de la 1 la 5 ani, sau cu amendă! (C.M.)
Articolul precedentCum alegi încălzirea pentru locuința ta
Articolul următorCultură de cannabis descoperită de procurorii DIICOT
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.