Un accident de circulație, provocat de un șofer băut, a avut loc pe 16 noiembrie, în jurul orei 22.20, în localitatea Brusturi.

etilotest 05”Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, la data de 16 noiembrie, în timp ce un bărbat, de 31 de ani, din Răucești, conducea un autoturism pe raza localității Brusturi, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se pe cupolă”, conform Poliției Neamț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă într-un dosar penal cu acuze de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.  (G.S.)

Articolul precedentAmendă de 10.000 de lei pentru Ministerul Educaţiei
Articolul următorUtilaj furat din Olanda, oferit la vânzare la Târgu Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.