Fostul consilier local din Roman Eugen Păuleţ, a primit o lovitură de la Curtea de Apel Bacău, care a decis să-i confişte averea nejustificată. Omul de afaceri a fost acuzat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că nu poate justifica suma de 594.494 de lei „diferenţă identificată în perioada iunie 2008 – decembrie 2009”. Inspectorii ANI au sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bacău, „în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Eugen Păuleţ în perioada exercitării funcţiei publice de consilier local în cadrul Consiliului Local Roman”.
Imediat după ce ANI a făcut public un comunicat cu privire la averea lui Eugen Păuleţ, fostul consilier, care a demisionat din CL Roman în ianuarie 2014, a declarat că este vorba despre o eroare, iar „cifrele nu corespund realităţii.” O eroare de calcul a existat într-adevăr, pentru că există o diferenţă între suma făcută publică de ANI şi cea stabilită de Comisia de cercetare a averilor.
În ziua de 15 martie, instanţa a decis: „Constată că nu are caracter justificat dobândirea de către pârâţii Păuleţ Eugen, Păuleţ Daniela-Maria, Păuleţ Claudiu-Iulian şi Păuleţ Adelina a sumei de 457.861,25 lei. În temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 115/1996 modificată, confiscă de la pârâtul Păuleţ Eugen suma de 457.861,25 lei. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de recurs trebuie să fie depusă, potrivit art. 490 din Codul de procedură civilă, la Curtea de Apel Bacău. În temeiul art. 26 din Legea nr. 115/1996, dispune publicarea hotărârii definitive în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a şi comunicarea acesteia Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bacău. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.
Cristina MIRCEA