Soarta Cetăţii lui Ştefan de la Gâdinţi se decide luni

gadinti-cetate-03Cetatea lui Ştefan cel Mare de la Gâdinţi, devenită adăpost pentru vipere şi bursuci, are o şansă de „revenire la viaţă”, care se va discuta, luni, 20 iulie, la Primăria Roman. La întâlnire vor participa Vasile Băbuţă, primarul de Gâdinţi, care deja şi-a dat acordul pentru „transferul” cetăţii, Laurenţiu Leoreanu, primarul de Roman, care la rândul lui a acceptat să preia situl, un reprezentant al Prefecturii Neamţ, care trebuie să găsească formula, şi Rocsana Josanu, şefa Direcţiei pentru Cultură Neamţ, care vrea să salveze monumentul.

„Ideea este că Primăria Roman este mult mai puternică decât Primăria Gâdinţi, în sensul că are şanse mult mai mari de a accesa fonduri europene, pentru a pune în valoare Cetatea lui Ştefan cel Mare”, a declarat Rocsana Josanu.

„Iar eu cred că un astfel de sit ar putea deveni un punct turistic important pentru Roman. Insist cât de mult pot să reuşim să salvăm cetatea”.

Situl arheologic de la Gâdinţi, insuficient cercetat, a fost abandonat de ani buni de orice instituţie care are atribuţii în domeniul culturii. A fost cultivată cu porumb de o bătrână, apoi, după ce femeii i s-a pus în vedere să renunţe, nu s-a mai aventurat nimeni printre arbuştii crescuţi în cetate. Acum arată ca o veritabilă junglă, care a pus la încercare capacitatea serviciilor de intervenţie, niciunul neavând în obiectul de activitate strângerea şerpilor veninoşi şi nici echipament de protecţie sigur pentru o astfel de operaţiune. Iar peste toate, în judeţul Neamţ, ca de altfel şi în alte zone ale ţării, nu există nici măcar o fiolă de ser antiviperin, de mai bine de o lună de zile.Şi o altă problemă dincolo de capturarea viperelor este găsirea unui loc sigur în care să fie duse. (C. MIRCEA)

Alte detalii şi fotografii, aici.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Peste 200 000 de lei și o autoutilitară, ridicate de polițiști într-un dosar privind tombole ilegale

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice...

Performață excepțională! David Popovici campion european la 100 de metri liber pentru a treia oară!

Actualizare 12 august: David Popovici a câștigat și finala...

FOTO. Accident la Tupilați – mașina a lovit un cap de pod

Un accident grav, soldat cu rănirea șoferului mașinii, s-a...

Avertisment DNSC. Frauda „creditul în numele tău”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică atrage atenția asupra unei...

FOTO. Accident la Tupilați – mașina a lovit un cap de pod

Un accident grav, soldat cu rănirea șoferului mașinii, s-a...

Avertisment DNSC. Frauda „creditul în numele tău”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică atrage atenția asupra unei...

Neamț. Muniție descoperită în pădurea din Bicazu Ardelean

Pirotehniștii din cadrul ISU Neamț au descoperit muniție din...

Eclipsa de Soare din această seară va fi vizibilă în mai multe orașe din Regiunea Nord-Est

O eclipsă totală de Soare are loc astăzi, 12 august, fenomenul urmând să fie vizibil în fază parțială și din România, în apropierea apusului. În Regiunea Nord-Est, acoperirea discului solar va fi mai mare în nord, la Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Botoșani, și va scădea spre Bacău și Onești. Eclipsa va începe în jurul orei 20:20, iar Soarele va apune în timpul fenomenului.