0:00

Simulare de cutremur de 7,1 grade la “Cartianu”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCutremur de 7,1 grade pe scara Richter, urmat de incendiu, elevi evacuaţi prin pod şi o persoană intoxicată cu fum. Acesta a fost scenariul (de groază) după care a desfăşurat un exerciţiu Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ la Colegiul Tehnic “Gheorghe Cartianu”, în ziua de 27 noiembrie.

“Conform scenariului, la ora 13:00, în zona Vrancea, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 7,1 pe scara Richter”, a declarat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

“Colegiul Tehnic Gheorghe Cartianu a suferit avarii importante la structura de rezistenţă, acelaşi lucru producându-se la căile de evacuare şi acces, precum şi la instalaţiile care deservesc clădirea. La locul indicat s-au deplasat doi ofiţeri şi 21 de subofiţeri cu patru autospeciale de stins incendii, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o autospecială pentru intervenţie la înălţime (autoscara)”.

La începutul intervenţiei, pompierii au fost anunţaţi că în corpul C2, unde sunt cazaţi elevi, toate căile de acces sunt blocate, aşadar evacuarea nu se poate realiza decât prin podul clădirii. Mai mult, în acelaşi corp, la camera 321, situată la etajul III, a izbucnit un incendiu, iar o persoană care a încercat să-l stingă, s-a intoxicat cu fum.

Simulare de cutremur de 7,1 grade la “Cartianu”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPrima acţiune urgentă pe care au făcut-o militarii a fost evacuarea tuturor elevilor din pod, concomitent cu salvarea persoanei intoxicate de la etajul III, care trebuia căutată prin clădirea învăluită în fum. După finalizarea operaţiunilor de salvare, a urmat triajul răniţilor, acordarea primului ajutor şi transportarea la spital. Între timp, un alt echipaj s-a ocupat cu lichidarea incendiului.

La sfârşitul misiunii, comandantul intervenţiei a observat o persoană căzută într-o gură de canalizare de lângă clădire şi a ordonat echipei de alpinişti a unităţii să acţioneze pentru salvare.

“Obiectivul exerciţiului constă în antrenarea personalului din unitatea de învăţământ în executarea măsurilor de primă-intervenţie şi exersarea intervenţiei, de către pompierii militari, conform concepţiilor de acţiune, în condiţii specifice. Exerciţiul face parte din programul de pregătire a Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ, asemenea exerciţii organizându-se lunar de către pompieri, la obiective din raionul de intervenţie al subunităţii”, a mai precizat lt. Andrei Grancea. (C. MIRCEA)

Articolul precedentTÂRGU-NEAMŢ: 160 de oameni la un pas de concediere! Părerea politicienilor!
Articolul următorLocuri de muncă în Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.