„Simboluri din argint şi din aur: tezaurele dacice” – Conferințele CMNN

„Simboluri din argint şi din aur: tezaurele dacice” - Conferințele CMNNComplexul Muzeal Naţional Neamţ organizează cea de-a doua conferinţă în cadrul proiectului „Conferinţele CMNN”, care îşi propune să aducă în faţa publicului nemţean excelenţa, pasiunea şi valoarea prin intermediul unor personalităţi prestigioase din varii domenii ale vieţii cultural-ştiinţifice. Evenimentul are loc pe 16 februarie 2023, cu începere de la ora 17:00, la Muzeul de Artă Piatra Neamț.

Tema conferinţei „Simboluri din argint şi din aur: tezaurele dacice” explorează un domeniu aprofundat de invitatul acestei ediții, dr. Hab. Daniel Spânu în ampla lucrare monografică „Tezaurele dacice. Creaţia în metale preţioase din Dacia preromană”.

Dr. Hab. Daniel Spânu este autorul unei vaste opere istorice şi monografii arheologice privind istoria antică a României. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1991-1996). Este doctor în istorie din 2006 cu teza „Piese de orfevrerie din Dacia din secolele II-III de la Poieneşti”, iar din 2018 a obţinut Abilitarea în domeniul Istorie pe baza susţinerii tezei „Aculturaţie la est de Carpaţi din perspectiva necropolei din secolele II-III de la Poieneşti” în cadrul Şcolii de Studii Aprofundate a Academiei Române.

Din 1996 şi-a început cariera profesională ca cercetător-stagiar în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti unde îşi desfăşoară activitatea şi în prezent ca cercetător ştiinţific II. Este încadrat ca expert în Registrul Arheologilor din România, a fost membru în Comisia Naţională de Arheologie a Ministerului Culturii (2016-2018), membru al Comisiei Internaţionale de Expertizare a brăţărilor dacice IX-XI, Frankfurt/Main (decembrie 2008). A participat la 41 de campanii arheologice în România şi 10 în străinătate (Franţa, Germania, Republica Georgia). Este autor a numeroase monografii, studii de autor sau coredactor de ediţii monografice. Monografia „Tezaurele dacice” a fost distinsă cu premiul „Vasile Pârvan al Academiei Române (2014) şi premiul „Flaminiu Mîrţu” al Muzeului Judeţean Argeş, Piteşti (2013). (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...