0:00

ACTUALIZARE Sigiliu pe Stadionul Muncipal * Ce spune primarul?, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiACTUALIZARE: După ce lichidatorul judiciar a sigiliat intrarea pe stadionul municipal, avem o primă reacţie a Primăriei Piatra Neamţ şi a primarului Dragoş Chitic.

„Putem afirma că încheiem o perioadă destul de neplăcută din istoria clubului. Sper ca, începând chiar de astăzi, să fie un nou început pentru stadionul municipal și pentru un club de fotbal. Am început deja preluarea clubului. Atât administratorul judiciar, cât și acționarul majoritar al societății Ceahlăul și-au dat acordul pentru rezilierea contractului. De mâine dimineață, începând cu ora 08.30, se va face predarea efectivă a bazei sportive, aceasta revenind astfel la municipiul Piatra Neamț. Din discuțiile pe care le-am avut, această procedură va dura aproximativ trei zile, ceea ce înseamnă că, la sfârșitul acestei săptămâni, putem semna de primirea la municipalitate a stadionului”, a anunțat primarul Dragoș Chitic.

„Dacă și cei din Consiliul Local vor fi de acord, ne gândim să dăm stadionul în administrarea societății Locativ Serv, care are o experiență prin administrarea Sălii Polivalente, după care să scoatem la licitație acest serviciu de administrare. Vrem să reluăm furnizarea utilităților și deja s-au demarat procedurile de încheiere a contractelor de utilități. poate chiar săptămâna viitoare vom stabili o întâlnire cu oamenii implicați în sport și cu oamenii de afaceri interesați să susțină o echipă sportivă și sper ca această vară să însemne o relansare a fotbalului de performanță în Piatra Neamț”, a adăugat primarul municipiului Piatra Neamț.

„În momentul în care vom prelua obiectivul cu toate bunurile de acolo, vom avea și oameni care să administreze baza și, odată cu reluarea furnizării utilităților, vom putea permite și accesul la vestiare”, a mai spus primarul Dragoș Chitic. (A.A.)

****

ŞTIRE INIŢIALĂ: Firma Alpinsolv SPRL, lichidatorul judiciar al societății FC Ceahlăul SA, împreună cu Ioan Mironaș, directorul demisionar al clubului pietrean, au luat, luni, 13 iunie, la orele după-amiezii, decizia de a sigila intrarea în stadionul municipal, proprietate a municipalității pietrene.

Motivul îl constituie „imposibilitatea de a păzi toate bunurile aparținând clubului pietrean, adică mobilierul, plasmele și tot ce este în sediul stadionului, deoarece muncitorii din sectorul administrativ au terminat perioada de preaviz și vor pleca în șomaj”, după cum a precizat reprezentantul legal al firmei Alpinsolv.

Nimeni nu l-a anunțat pe reprezentantul legal al municipalității, în speță pe primarul Dragoș Chitic, de operațiunea SIGILAREA. PRIMARUL A AFLAT DE LA REPREZENTANȚII PRESEI că proprietatea primăriei este sigilată și accesul persoanelor este interzis în incinta stadionului. Dragoș Chitic A PROMIS că situația va reveni la NORMAL în cursul zilei de 14 iunie.

Dar surpriză!!!!!

Marți, 14 iunie, la ora 10:00: Stadionul Ceahlăul este în continuare sigilat. Copii nu pot intra. La poartă, lipit de barieră, un anunț (vezi foto) spune că „Alpinsolv SPRL lichidator judiciar al SC FC Ceahlăul SA, conform sentinței civile nr. 290/F/02.06.2016 pronunțată de Tribunalul Neamț în temeiul art. 151 din Legea nr. 85/ 2014, restricționează accesul în baza sportivă FC Ceahlăul SA prin sigilare și în consecință orice activitate și/sau competiție sportivă este suspendată. Accesul în baza sportivă se va face numai pe bază de autorizație emisă de lichidatorul judiciar. Ruperea sigiliilor și pătrunderea în incintă constituie infracțiune și va fi sancționată în consecință“.

Poziţia oficială a Alpinsolv – AICI. (ZCH NEWS)

Articolul precedentÎncep înscrierile pentru Evaluarea Națională * Calendarul examenelor şi repartizării computerizate
Articolul următorNEAMŢ: Accident pe 13, la ora 13, soldat cu 3 răniţi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.