Şi pe perioada verii, 500 de nemțeni se asigură, zilnic, pentru sănătate

Vara aceasta, au fost zile în care numărul celor care au solicitat să intre în sistemul de asigurări sociale de sănătate a fost și de 500, potrivit situației înregistrată la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamț.

Oamenii au venit personal, după ce au cerut lămuriri pe toate canalele obișnuite (e-mail, telefonic). Mulți din cei care nu sunt asigurați, deși legea impune obligatoriu acest lucru, sunt dintre nemțenii care au muncit în afară la negru. Ori dintre cei care au ieșit din perioada de șomaj și nu s-au angajat între timp. Sau dintre cei care nu mai au calitatea de co-asigurat, cum este cazul tinerilor care au absolvit liceul și nu merg la facultate și nici nu muncesc. Mai sunt și situații în care o persoană fără venituri a avut asigurare de sănătate în ultimii 5 ani, pentru că a avut nevoie de investigații sau a beneficiat de servicii medicale, de pildă, a plătit atunci, dar ulterior nu a mai achitat contribuția. Acum, fiindcă are nevoie să meargă iar la medic și figurează în sistem ca neasigurat, ajunge din nou la CAS. Persoanele care au asigurare dar nu au achitat lună de lună, sunt obligate prin lege să achite retroactiv. Persoanele care solicită asigurare de sănătate, chiar dacă nu au venit, achită o sumă reprezentând 7 contribuții lunare raportat la salariul minim garantat în plată, urmând să achite apoi lună de lună contribuția, potrivit CAS. Pentru a fi asigurată în sistemul public de sănătate, o persoană are nevoie, printre altele, de adeverință de venit de la Fisc și să achite contribuția la ghișeele Fiscului.

Din datele puse la dispoziție de CAS Neamț, reiese că, la finele lunii august, numărul persoanelor asigurate era de 386.612 de persoane. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...