Un tânăr în vârstă de 30 de ani, care a cumpărat o casă pe bulevardul Republicii din Roman, a găsit o armă, în ziua de 24 aprilie, în timp ce demola o anexă din curte. Imediat, omul a sunat la 112.
“La locul intervenției s-a deplasat echipa pirotehnică, cu o autospecială pentru intervenții pirotehnice, care a ridicat o armă de tip ZB calibru 7,92 mm., provenită din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii”, a precizat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Tânărul a cumpărat casa anul acesta, vechii proprietari fiind decedați. Echipa pirotehnică a verificat zona cu detectorul de metale pe o suprafaţă de 20 metri pătrați şi nu a mai descoperit alte arme sau muniție.
Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, ISU Neamț reaminteşte cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire:
- a) să anunţe de urgenţă prin SNUAU 112 despre descoperirea de muniţii neexplodate;
- b) să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite;
- c) să nu dezmembreze sau să predea muniţii neexplodate la operatorii economici care au ca obiect de activitate colectarea deşeurilor metalice;
- d) să nu folosească muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor dispozitive;
- e) să nu lovească, să taie sau să demonteze muniţiile neexplodate;
- f) să nu aprindă focul în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate. (C.M.)