O poveste de groază s-a derulat în miezul zilei de 23 mai, în curtea unei familii din Borlești, unde un bărbat de 53 de ani și-a torturat mama, efectiv, și a încercat s-o arunce în fântâna din curte. Bătrâna, care are 81 de ani, s-a ținut cu disperare de stâlpii fântânei, iar când fiul ei s-a dus să spele sângele, a reușit să se târască până la un copac și a îmbrățișat trunchiul, în încercarea de a-și salva viața.
”Persoana vătămată locuiește cu soțul său și cu fiii. De aproximativ 2 ani de zile, suspectul Lupan Gheorghe nu mai vorbește cu părinții săi, fiind într-o stare conflictuală ca urmare a faptului că suspectul n-a fost de acord să se mute din locuința comună. În această perioadă, suspectul a amenințat-o cu moartea în repetate rânduri pe mama sa, însă nu a agresat-o fizic niciodată, potrivit declarației persoanei vătămate. În ziua de 23 mai, în jurul orei 11, persoana vătămată a mers în camera fiului său, pentru a vorbi cu acesta și a-i sugera să-și construiască o casă pe terenul bunicului său. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al stării conflictuale, suspectul a îmbrâncit-o pe mama sa pe scări, aceasta căzând. Când persoana vătămată a început să țipe, suspectul a scos din buzunar o bucată de perdea, cu care a legat-o la gură, după care, folosind o pereche de mănuși din material textil, a apucat -o de mâini și a tras-o de păr, târând-o afară din locuința comună, până la fântâna din curte, aproximativ 50 de metri, lovind-o totodată cu pumnii și picioarele peste corp. Când a ajuns la fântână, suspectul a ridicat ambele obloane ce acopereau fântâna și a încercat s-o arunce pe mama sa în interior, însă nu a reușit, victima opunându-se și prinzându-se cu mâinile de stâlpii de la fântână. Potrivit declarației persoanei vătămate, pe perioada cât a încercat să o arunce în fântână, suspectul s-a oprit de aproximativ 6 ori, deplasându-se în curtea locuinței pentru a verifica dacă a venit acasă fratele său. În continuare, suspectul a adus o găleată de apă din curte și a spălat sângele de pe fântână, perioadă în care persoana vătămată s-a târât lângă un copac din apropiere, prinzându-se cu mâinile de tulpina acestuia, pentru a nu mai fi târâtă de fiul său înapoi spre fântână. În jurul orei 12, fratele suspectului a ajuns la domiciliu, ocazie cu care a găsit-o pe mama sa în grădină, în apropierea fântânei, culcată la pământ, prezentând leziuni vizibile la nivelul feței, capului și corpului, aceasta povestindu-i faptul că suspectul a lovit-o de mai multe ori și a târât-o din fața casei, la fântână”, se arată în referatul procurorului, prin care a propus arestarea preventivă a lui Gheorghe Lupan.
Celălalt fiu al Olimpiei Lupan a sunat la 112 și o ambulanță a preluat-o pe mama sa și a dus-o la spital. O altă ambulanță l-a preluat pe agresor și l-a transportat la psihiatrie, unde a stat internat până în ziua de 26 mai. Ieri, polițiștii l-au reținut, sub acuzația de tentativă de omor, iar astăzi, instanța a decis: ”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul L.G. Dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 27.05.2021 până la data de 25.06.2021 inclusiv, a inculpatului L.G. cercetat în dosarul penal nr. 352/P/2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, în forma violenţei în familie”.
Imediat după ce-a aflat hotărârea instanței, Gheorghe Lupan a atacat-o sperând, probabil, că magistrații de la Curtea de Apel Bacău vor fi de părere că nu prezintă pericol și vor dispune cercetarea lui în stare de libertate. Culmea ar fi să solicite să fie arestat la domiciliu.
C.M.