0:00

Relaţia furtunoasă dintre doi soţi din Bicaz a fost la un pas de a se termina cu o crimă, în ziua de 17 martie. Aflaţi în divorţ şi având de crescut doi copii, Gabriela P. (26 de ani) şi Ştefan P. (33 de ani) s-au certat violent în repetate rânduri, dar au decis să continue să locuiască împreună, chiar dacă erau amândoi convinşi că “un nou început” este doar o iluzie.

În ultimele zile, neînţelegerile au fost din ce în ce mai dese, iar luni femeia a decis să-şi ia copiii şi să se mute de acasă. La aflarea veştii, bărbatul s-a înfuriat, a luat un cuţit şi şi-a înjunghiat nevasta în zona inimii. După ce-a văzut că ea s-a prăbuşit, a fugit bezmetic pe străzi şi a aruncat cuţitul, ca şi cum dacă scăpa de arma plină de sânge, scăpa şi de răspundere. A fost prins de poliţişti în scurtă vreme şi dus la anchetă.

Femeia, rănită grav, a fost preluată de o ambulanţă şi dusă la spital, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă. Inima nu-i fusese atinsă de lama cuţitului, în schimb pierduse foarte mult sânge şi era în stare de şoc hemoragic. Medicul legist care a examinat-o a conchis că viaţa i-a fost pusă în pericol şi, prin urmare, agresorul a fost acuzat de tentativă de omor. Procurorul criminalist care coordonează ancheta l-a reţinut pe bărbat, pentru 24 de ore, iar ieri l-a dus în faţa instanţei, pentru arestare. (C. MIRCEA)

Articolul precedentBătrână păcălită de 1.000 de euro prin metoda “Concursul”
Articolul următorPrimarul Harpa în control la Spitalul Târgu-Neamț