Sevil Shhaideh, vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale, se va afla, marţi, 28 februarie, la Piatra Neamţ, la invitația președintelui Consiliului Județean (CJ) Neamţ, Ionel Arsene. Ea va fi însoțită în această vizită de ministrul secretar de stat Adrian Gâdea.

sevil shhaideh
Sevil SHHAIDEH

“Cei doi oficiali vor participa la o întâlnire cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale din județ cu scopul de a pune în discuție necesităţile comunităților nemțene și pentru a găsi cele mai bune soluții de finanțare și dezvoltare. Cu această ocazie, va fi amplu dezbătut noul Program Național de Dezvoltare Locală, începând cu anul 2017 instituindu-se cea de-a doua etapă a acestuia și în cadrul căruia se va asigura finanţarea în domenii care se referă la realizarea investiţiilor publice în infrastructura locală. De asemenea, vor fi analizate investițiile aflate deja în derulare la nivelul județului Neamț și finanțate de către Ministerul Dezvoltării”, se precizează într-un comunicat de presă.

adrian gadea secretar stat
Adrian GÂDEA

“Dezbaterea de marți este una deosebit de importantă pentru dezvoltarea viitoare a județului Neamț. Vom identifica împreună nevoile reale ale comunităţilor din județ și vom încerca să găsim soluții pentru rezolvarea lor. Mă aștept ca un număr cât mai mare de primari să participe la această întâlnire”, a declarat Ionel Arsene, președintele CJ Neamț. (ZCH NEWS)

Articolul precedent“Cu sufletul nu-i de glumit” şi “Cei 3 purceluşi” la Teatrul “Bacovia” Bacău
Articolul următor“Botoșani – evocări cromatice”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Daca nu este pt.imaginea unui personaj care nu , se…. fara fotograf ,ar fi o speranta…Sa nu fie pe la 2 a.m….

Comentariile sunt închise.