Stadionul Municipal CeahlaulAngajaţii clubului FC Ceahlăul SA au intrat începând de astăzi, 18 mai, în preaviz. Toţi cei care au mai rămas în club pe perioada insolvenţei au fost înştiinţaţi că în 20 de zile îşi vor pierde locurile de muncă, deoarece acţionarul majoritar va cere intrarea în faliment la începutul lunii viitoare. Cum un necaz nu vine niciodată singur, stadionul municipal „Ceahlăul” a fost decuplat marţi, 17 mai, de la reţeaua electrică, astfel că acesta va intra în conservare, până ce municipalitatea va decide rezilerea contractului cu echipa pietreană, care îi oferea gratuitatea folosirii bazei sportive până în anul 2023. Consiliul local va trebui să decidă în grija cui va intra baza sportivă şi cine va răspunde pe viitor de administratrea ei. Odată cu echipa de seniori, dispare şi Centrul de Copii şi Juniori al Ceahlăului. Din acest centru rămâne doar Asociaţia Ceahlăul 05, care numără în prezent patru antrenori, urmând ca restul grupelor de copii să revină la Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamţ.

Sediul administrativ al clubului de fotbal poate fi închiriat Asociaţiei Judeţene de Fotbal Neamţ, sau Direcţiei pentru Tineret şi Sport Neamţ, având în vedere că cele două instituţii împart acelaşi sediu cu Administraţia Taberelor, peste drum de parcul „Cozla”.

Mihai STOIAN

Articolul precedentProgram inedit de “Ziua Internațională a Muzeelor” și “Noaptea Muzeelor”
Articolul următorDOCUMENT Bonusuri de performanță pentru angajaţii din Sănătate și Educație
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. La fel de vinovat (sper sa si plateasca) ca Mascalzone este si Mironas, chiar daca acum se victimizeaza si-si injecteaza ciment la propriul soclu.

Comentariile sunt închise.