DOCUMENT Bonusuri de performanță pentru angajaţii din Sănătate și Educație

DOCUMENT Bonusuri de performanță pentru angajaţii din Sănătate și Educațieprofesor 03Guvernul României anunţă bonusuri de performanță pentru angajaţii din Sănătate și Educație, începând cu 1 ianuarie 2017.

Măsura este prevăzută în proiectul de ordonanță de urgență privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, lansat, marţi, 17 mai, în dezbatere publică de Ministerul Muncii.

„Proiectul de ordonanță de urgență urmărește rezolvarea disfuncționalităților de încadrare pentru toate familiile ocupaționale, corectarea pe orizontală și verticală a structurii salariale în sănătate, creșterea echității salariale în administrația publică centrală și introducerea de bonusuri de performanță pentru Sănătate și Educație. Această opţiune rezolva încadrările (și implicit remunerațiile) diferite pentru persoane pe aceleași funcții, cu aceeași vechime și cu aceleași atribuții, în cadrul aceleiași unități şi reducerea diferențelor salariale din administraţia publică centrală. Totodată, se introduce un sistem de premiere bazat pe performanță pentru personalul din sistemul de Sănătate şi pentru personalul din Educație, începând cu luna ianuarie 2017”, se precizează în comunicatul de presă al Ministerului Muncii.

Detaliat, cum se propune rezolvarea inechităţilor salariale din sistemul de sănătate publică, în documentul oferit de Guvernul României:

http://zch.ro/wp-content/uploads/2016/05/salarizare-bugetari.pdf

În prezent, salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare şi de legile speciale anuale de aplicare a acesteia.

„În practică, deși există cadrul legislativ, acesta nu poate fi respectat din cauza constrângerilor financiare. Astfel, chiar de la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, salariile personalului bugetar nu au putut fi stabilite conform prevederilor acesteia, fiind menținute salariile existente în plată anterior”, potrivit aceluiaşi comunicat de presă.  (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...