Sfântul Mare Mucenic Gheorghe: Mesajul Mitropolitului Teofan

teofanMitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înalt Prea Sfințitul Teofan, a făcut, joi, 23 aprilie, un apel la toți credincioșii să devină purtători de biruință la fel ca Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pe care Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe 23 aprilie, relatează Agerpres. Prezent la Sfânta Liturghie de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Botoșani, înaltul prelat a subliniat că purtători de biruință înseamnă ca fiecare om să aibă grijă de familia sa, de copiii săi, dar și să își asume responsabilitatea pentru rolul social pe care îl deține. „El (Sfântul Gheorghe—n.r.) este numit purtător de biruință și, dacă-l cinstim, cum spune Sfânta Carte, să nu îl cinstim doar cu gura. Să încercăm a prelua din viața lui ceea ce putem și noi, la măsura noastră, împlini din ceea ce a împlinit el. Și cum putem noi fi purtători de biruință? Cei care sunt în lume, de asemenea, să aibă grijă de trei lucruri și prin aceasta devin purtători de biruință: bărbatul să se înțeleagă cu femeia lui, să fie cinstiți unul față de celălalt și prin asta devin purtători de biruință. Să fie născători și crescători de prunci, prin care orice om devine purtător de biruință și, acolo unde l-a așezat viața, la munca pe care o desfășoară pentru pâinea lui și a celor din casă, să își asume responsabilitatea pe care o are: de preot, de preoteasă, de primar, de parlamentar, de țăran, de muncitor. Această cea de-a treia latură, de asumare a responsabilității, înseamnă purtător de biruință”, a afirmat ÎPS Teofan. Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oficiat slujba de Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al municipiului Botoșani, alături de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, și episcopul de Tulcea, Prea Sfințitul Visarion.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Razie a polițiștilor pe DN 15. Ce au descoperit cadrele de la Serviciul Rutier 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au...

Codul roșu de caniculă modifică calendarul Bacalaureatului – proba din 30 iunie va fi susținută pe 1 iulie

  Premieră în învățământul preuniversitar. Din cauza codului roșu de...

VIDEO. Bacalaureat 2026. 34 de absenți la prima probă scrisă în Neamț

Nu s-au înregistrat incidente majore la prima probă a...