NEAMŢ: 10 paznici pentru Spitalul Județean

sju 2014 01În urma probei scrise pentru ocuparea a 18 posturi vacante de paznici pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, 10 candidați au fost declarați admiși. Inițial, 38 de persoane și-au depus dosarele pentru a participa la concurs și a ocupa posturile vacante de portari în cadrul Serviciului Tehnic-Administrativ. Ca bibliografie, candidații au avut de învățat legi ce privesc paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, legea privind regimul de acces în unitățile sanitare publice, dar și primul ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor. În urma probei scrise, 10 persoane au obținut peste 50 de puncte. Punctajul maxim obținut de candidați a fost de 77 de puncte. Printre cei admiși se află și o femeie care vrea să păzească spitalul și a obținut 75,50 de puncte. Ultima probă se va desfășura pe 27 aprilie, la sediul Clubului din cadrul Spitalului Județean. În funcție de rezultatele finale, prezentarea la post se va face în maxim 15 zile calendaristice de la data afișării rezultatelor. Perioada de probă este de 90 de zile de la data încheierii contractului individual de muncă. (Oana IOSUB-TOMA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Varianta Ocolitoare Bacău închisă total 2 săptămâni. Traficul va fi deviat prin oraș

Varianta Ocolitoare a municipiului Bacău, parte a Autostrăzii Moldovei...

FOTO. Accident pe centura municipiului Piatra Neamț

Accident în municipiul Piatra-Neamț, pe centură, în apropiere de...

Moldova sub atenționări colorate de caniculă dar și instabilitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis mai multe...